Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a confirmat, joi, 2 martie, că nu va fi emis niciun comunicat comun după reuniunea miniştrilor de Externe ai statelor din cadrul G20, în India. De asemenea, acesta a acuzat Occidentul de acest eşec, relatează publicația AFP.
Negocierile cu privire la un comunicat comun au eşuat
„Declaraţia (finală) a fost blocată, iar rezultatul discuţiei va fi prezentat în rezumatul pe care-l va prezenta preşedinţia indiană” a G20, a precizat în faţa presei Serghei Lavrov, potrivit unei traduceri în engleză.
Așadar, negocierile cu privire la un comunicat comun au eşuat din cauza insistenței din partea Rusiei ca în document să apară necesitatea unei anchete „imparţiale” în urma exploziilor care au avariat, în luna septembrie 2022, gazoductele ruse Nord Stream 1 şi 2 la Mafrrea Baltică.
Serghei Lavrov: Omologii noştri occidentali au devenit foarte răi
Comunitatea europeană și Federația Rusă se acuză reciproc în acest dosar. Însă anchetele desfşurate până la momentul de față de către autorităţile din Suedia, Danemarca şi Germania nu au permis să se impute vina unei ţări sau unui actor anume.
„Vorbim despre bune maniere. Ei, bine, omologii noştri occidentali au devenit foarte răi în domeniu. Ei nu se mai gândesc la diplomaţie, nu fac decât şantaj şi amenință pe toată lumea”, a acuzat șeful diplomației ruse în faţa presei.
Șefii diplomațiilor G20 s-au întâlnit pe 1 martie în India
Șefii diplomațiilor G20 s-au reunit în India, miercuri, pe 1 martie. Printre participanți se numără Secretarul de Stat american Anthony Blinken și omologul său rus, Serghei Lavrov.
Reuniunea se organizează pe fondul divizărilor care marchează ţările membre G20, cele mai mari economii ale lumii, inclusiv ţări în curs de dezvoltare – în legătură cu Ucraina, potrivit agenție de presă AFP.
Întâlnirea de două zile a miniștrilor de Externe, care va avea loc în India, la New Delhi, vine după cea a miniștrilor Finanțelor, care sâmbătă, pe 25 februarie, nu au reușit să ajungă la un acord asupra unei declarații comune din cauza divergențelor în ceea ce privește războiul din Ucraina.
China și Rusia sunt singurele țări din G20 care nu au validat paragrafele documentului referitoare la „războiul din Ucraina”.