"Politicile de relaxare fiscală şi salarială începute în vara anului 2015 şi accentuate în anii 2016 şi 2017 de guverne cu coloraturi diferite politice, astfel de politici de relaxare fac dificilă încadrarea în continuare în criteriile nominale. Cel mai mare pericol de depăşire îl reprezintă deficitul bugetului consolidat situat la nivelul limită de 3% din PIB şi care, conform prognozei Comisiei Europene, riscă să depăşească acest nivel mergând spre 3,9% la anul, dacă nu se iau măsuri compensatorii", a spus Lazea, în conferinţa "România şi aderarea la zona euro", organizată de Institutul European din România (IER) şi Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
Potrivit sursei citate, nu numai criteriul deficitului bugetar consolidat este în pericol.
"Sunt alte două criterii care riscă să nu mai poată fi îndeplinite începând cu anul viitor din cauza acestor politici prociclice. Acestea sunt criteriile referitoare la inflaţie, acel indice armonizat al preţurilor de consum, şi cel referitor la dobânzile pe termen lung. Criteriul legat de inflaţie este o ţintă mişcătoare care, la nivelul lunii septembrie, era de 1,5 puncte procentuale peste 0,4%, care este media celor mai performante trei state, cu alte cuvinte 1,9%. România îndeplinea criteriul în septembrie. Să presupunem că la anul va fi în jur de 2% acest criteriu de inflaţie, numai că noi, pe prognoza actuală de creştere a inflaţiei, vom depăşi în martie 2018. Chiar dacă criteriul s-ar duce, printr-un noroc pentru noi la 2,5%, şi acesta ar fi depăşit, probabil, pe la mijlocul anului 2018, conform prognozelor noastre", a mai arătat oficialul BNR.