România trebuie să privească spre viitor în termeni de creştere economică sustenabilă, nu neapărat ambiţioasă, dar care lasă loc autofinanţării şi nu îndatorării progresive, a declarat, miercuri, Valentin Lazea, economist şef al BNR.
„Oamenii din România au nevoie de răbdare şi nu au. Este nevoie de o schimbare de mentalitate. Prin mentalitate vreau să spun că trebuie să privim către viitor în termeni de rată de creştere sustenabilă a PIB-ului, nu neapărat de creştere ambiţioasă, care lasă loc autofinanţării şi nu îndatorării progresive”, a spus Lazea la un seminar pe teme economice organizat de Asociaţia Întreprinderilor Italiene din România Unimpresa.
El a explicat că scăderea economiei este cauzată în primul rând de faptul că PIB-ul a crescut prea rapid în ultimii ani, ceea ce a fost o evoluţie forţată, care a depăşit rata optimă, şi în al doilea rând întrucât structura PIB nu a fost potrivită.
„În momentul în care am început să forţăm rata de creştere a PIB-ului, rezultatul a fost o deteriorare rapidă a unor indicatori macroeconomici. (…) Când investitorii văd un deficit de cont curent ridicat, de 11-13% din PIB, nu pot decât să se panicheze de acest procent”, a spus Lazea.
El a adăugat că România ar putea şi ar trebui să se dezvolte într-un mod „decent”, fără acumulare de dezechilibre, aşa cum a evoluat în 2003.
„Investitorul străin este un animal uşor de speriat, se uită la cifre, la deficitul de cont curent, la deficitul bugetar, şi se sperie. Investitorii s-au speriat şi România poate creşte decent numai cu investiţii străine, în condiţiile în care capacitatea de a economisi este scăzută”, a spus Lazea.
El a precizat că aceste declaraţii reprezintă propriul punct de vedere, nu poziţia BNR.
SURSA: Mediafax