Miliardarul rus Gleb Fetisov, proprietar al grupului bancar My Bank, intenţionează să preia cotidianul francez Le Monde, a informat marţi cotidianul rus Kommersant, potrivit AFP.Gleb Fetisov a depus deja o ofertă de cumpărare. "Pentru mine, este mai întâi un proiect de afaceri: voi dezvolta jurnalul şi voi păstra blocul său de control", a declarat Fetisov, pentru Kommersant, fără a preciza valoarea unei eventuale tranzacţii. Le Monde caută un cumpărător care trebuie să recapita
Miliardarul rus Gleb Fetisov, proprietar al grupului bancar My Bank, intenţionează să preia cotidianul francez Le Monde, a informat marţi cotidianul rus Kommersant, potrivit AFP.
Gleb Fetisov a depus deja o ofertă de cumpărare. „Pentru mine, este mai întâi un proiect de afaceri: voi dezvolta jurnalul şi voi păstra blocul său de control”, a declarat Fetisov, pentru Kommersant, fără a preciza valoarea unei eventuale tranzacţii.
Le Monde caută un cumpărător care trebuie să recapitalizeze masiv grupul, care are mari datorii. El a anunţat luni că a primit două oferte în acest sens.
Prima ofertă a fost lansată de Pierre Berge, bancherul Matthieu Pigasse şi preşedintele operatorului de internet Free Xavier Niel, iar cea de-a doua de Claude Perdriel, patron al publicaţiei Le Nouvel Observateur, operatorul France Telecom şi grupul mediatic spaniol Prisa.
Gleb Fetisov, a cărui avere este estimată la 1,6 miliarde de dolari, ocupă locul 42 în clasamentul celor mai bogaţi oameni din Rusia stabilit în 2010 de Forbes.
Alt cotidian francez, France Soir, a fost deja preluat de anul trecut de fiul unui oligarh rus, Alexksandr Pugacev, în vârstă de 25 de ani, care a investit în el câteva zeci de milioane de euro, adaugă sursa citată.
SURSA: Agerpres