Dublul atentat de joi de la Kabul este înspăimântătoarea ilustrație a acestui lucru: nu numai că preluarea țării de către talibani nu înseamnă sfârșitul calvarului pentru afganii epuizați după 40 de ani de război, dar mai ales, cei mai vulnerabili riscă să fie cei care încearcă să se exileze, așa cum o fac la aeroportul de la Kabul și de asemenea, mai puțin vizibil, cu zecile de mii deja, la granițele țărilor vecine, arată Le Temps.
Istoria războaielor afgane este și cea a fugii unei mari părți a populației. Or, de îndată ce data retragerii trupelor americane începea să se precizeze, problema primirii acestor noi refugiați a apărut cam peste tot și în special în Europa, un continent puțin înclinat să lase să se repete „criza” din 2015, când s-au văzut venind mii de dezrădăcinaţi sirieni.
„Am învățat lecția”, clamează astăzi oficialii europeni, la fel ca suedeza Ylva Johansson, comisar pentru afaceri interne și imigrație. Lecția? E cea care constă în a oferi mai mult ajutor umanitar pe teren pentru a ușura dificultățile, dar mai ales „a cumpăra” – nu ne temem de cuvinte – favorurile țărilor vecine pentru ca ele să servească drept barieră în fața unui „val” de refugiați care, printre alte consecințe, face să crească în aceleași proporții populismul de extrema dreaptă în Europa.
Turcia, Maroc, Libia…
Lecție învățată față de Siria, unde Turcia joacă, pe bani buni și cu oscilații, acest rol de baraj delocalizat. Lecție învățată și de Spania, care întinde covorul roșu pentru demnitarii marocani pentru ca ei să joace același rol în Mediterana de Vest. Mult mai cinic încă, aceeași „soluție” a fost reținută în Libia, unde armata și milițiile acționează ca jandarmi ai Occidentului, chiar cu prețul unor metode barbare și inumane.
Astăzi, privirile se îndreaptă spre Pakistan, Iran și Turcia, unde sunt deja stabiliți milioane de refugiați afgani. Acest mod de a păstra problema la distanță contribuie totuși la o oferi acestor țări o pârghie puternică. Turcia a demonstrat-o de mai multe ori, în special față de Grecia, „lăsându-i” pe refugiați să treacă pentru a-i compromite pe europeni. Președintele Recep Tayyip Erdogan repetă în aceste zile că Turcia nu este „depozit de stocare” în care europenii pot depune liniștiți solicitanții de azil pe care nu-i doresc.
Afirmații insultătoare
Aceste afirmații insultătoare sună ca un anunț care face să urce prețul. Rusia are aproape același limbaj mai la nord, spre Tadjikistan sau Uzbekistan. Închizându-și granițele, occidentalii caută să se pună la adăpost de zgudirile politice interne. Dar ei expun alte slăbiciuni față de rivalii geopolitici care au „înțeles lecția” și ei.
