De multe ori mi-am atras și comentarii negative, dar cred că merită să învățăm cât de mult putem din această criză fără precedent în istoria modernă a României. Deunăzi, citeam într-un prestigios ziar de business internațional despre un fenomen mai puțin obișnuit, dar dătător de speranță, ce se observă în Statele Unite.
Mulți dintre cei ce și-au pierdut locul de muncă în ultimii ani și-au deschis propria lor afacere, iar astăzi, când apar unele semne de redresare și angajatorii încearcă să îi reangajeze, mulți refuză să se mai întoarcă la un job stabil, chiar dacă uneori ar câștiga mai mult decât în propria afacere antreprenorială. Au descoperit farmecul independenței și nu s-ar mai întoarce la un șef nici în schimbul unei așa-zise stabilități financiare.
Așa mi-a venit ideea de a testa dacă și la noi se întâmplă același fenomen. Câți dintre dumneavoastră și-au luat viața în propriile mâini? Câți ați devenit propriii voștri stăpâni, pe principiul cunoscut că fiecare șut în fund e un pas înainte? Ca un neobosit admirator și promotor al antreprenoriatului, m-aș bucura ca, de data asta, în locul obișnuitelor critici pe care le văd uneori pe site-ul Capital să văd o serie de experiențe antreprenoriale ale celor ce au îndrăznit. Chiar dacă nu toate sunt pozitive, cred cu tărie că toți cei ce s-au aventurat în această perioadă să-și deschidă o afacere cât de mică au învățat enorm.
Cred, de asemenea, că viitorul acestei țări stă în curajul cât mai multor oameni de a începe o afacere adevărată pe cont propriu. Identificând un produs sau un serviciu care să fie util și care să satisfacă o nevoie reală din piață, putem să reducem dependența de un stat care face tot mai greu față nevoilor societății. Întreprinzătorii de succes trebuie prețuiți și făcuți cunoscuți.
Totodată, cred că ar fi o foarte bună oportunitate și pentru mulți tineri care au plecat în străinătate la studii să-și valorifice experiența acumulată începând cu o activitate antreprenorială. Deschiderea pe care ei au căpătat-o în străinătate ar avea astfel o mult mai bună utilizare într-o piață care, încă, are nevoie de foarte multe. M-aș bucura să constat că românii sunt tot atât de întreprinzători și de inventivi pe cât sunt de critici.
Cristian Nacu, partner Enterprise Investors