Lipsa cronica de proiecte valoroase pentru folosirea eficienta a banului public a traversat ca un fir rosu guvernare dupa guvernare.




Vorbeam in urma cu o luna despre lansarea la apa a slagarului postrevolutionar “Nu sunt bani”

Intr-un caleidoscop de masti si personaje, aceste vorbe au sunat ca o sentinta pentru numeroase masuri de reforma, amanate sine die pentru ca mereu “nu sunt bani” pentru proiecte/actiuni politice care aduc profit peste cativa ani, in mod fatal in afara ciclului electoral. Or, esenta actului de guvernare postdecembrist a stat in umbra versului arghezian, “din primavara pana-n toamna”.



Pen’ca, monser, iarna nu-i ca vara, ar spune unii cinici, argumentand ca politica postdecembrista a transformat vechiul proverb popular romanesc in principiu de guvernare. Cel putin asta a fost regula, iar exceptiile, atatea cate au fost, nu vin decat sa o intareasca. Intotdeauna insa, marii papusari specializati in castigarea de licitatii pe bani publici au stiut formula castigatoare pentru cei initiati. Au stiut pe ce poteca sa apuce pentru a ajunge intr-o poienita cu avalizare maxima.



Ajunsi aici, as vrea sa subliniez ca, in cele mai multe cazuri, explicatia subinteleasa a slagarului s-ar putea rezuma la un si mai prozaic “de fapt, nu sunt proiecte”. Pentru ca eu, unul, stiu si nu pot ascunde faptul ca aceasta este realitatea trista a Romaniei in dimensiunea sa publica, in ajunul aparitiei raportului de tara, care prefateaza momentul aderarii la UE.



Lipsa cronica de proiecte valoroase pentru folosirea eficienta a banului public a traversat ca un fir rosu guvernare dupa guvernare, indiferent de culoarea politica a celor ce au populat – vremelnic, desi odata ajunsi acolo se cred eterni – cotloanele puterii.



Exista insa pe agenda contribuabilului tanar si activ al Romaniei anului de gratie 2006 – acelasi care va achita, in perioada sa activa, nota de plata a tuturor esecurilor politicilor publice postdecembriste si, in plus, costurile aderarii – un proiect pentru care clasa politica actuala va trebui sa isi depaseasca conditia si sa legifereze o reforma cu bataie pe doua generatii.



Pentru ca ruperea unor sume importante de la administrarea neperformanta de catre stat si trecerea lor in administrare privata reprezinta un act de vointa politica majora si, in acelasi timp, o reforma structurala de mare anvergura. Pentru ca dincolo de sume, procente si alte consideratii, miza majora la nivel de societate este desprinderea de statul paternalist si asumarea, de catre fiecare participant, a unei raspunderi individuale pentru obtinerea unei pensii de tip occidental. Cu conditia sa nu punem lupii paznici la stana. Nu dormiti linistiti, pentru ca unii vegheaza. Din nou!