Evoluția din ultimele luni a crizei din Grecia m-a făcut să citesc articole, opinii, analize atât în presa locală cât și în cea din străinătate. Cu unele păreri am fost de acord, cu altele nu – așa cum este normal, analizele au o mare doză de interpretare personală, partizanat politic, reflectă admirația ori disprețul autorului respectiv față de persoane, instituții sau anumite politici publice – așadar și articolele țineau fie partea grecilor, fie a nemților, fie a instituțiilor financiare.

Cele mai interesante însă mi s-au părut comentariile postate de diverse persoane la articolele pe subiectul Grecia și asta pentru că “nespecialiștii” sunt cei care oferă imaginea “de ansamblu” sau perceptia generală asupra unui fenomen. Cunosc mediul online îndeaproape și știu că adesea asemenea “păreri” nu sunt scrise de fapt de “cititori reali”, ci de angajați ai publicațiilor respective, care doresc să dea senzatia de “animație” pe site și despre articolul în cauză, sau de “postaci plătiți” care scriu în interesul – politic, de marketing etc – al finanțatorilor lor… mai sunt apoi și postacii autentici, dar care în lipsa de altceva mai bun de făcut și în dorința de a-și da și ei cu părerea și a avea sentimentul că sunt și ascultați/citiți de cineva, comentează așa cum cred despre subiectele de interes. Totuși, în ceea ce privește articolele despre Grecia, presupun că numărul postacilor de profesie și al celor care își dau cu părerea din plictiseală a fost mai mic, iar catalogarea grecilor ca mincinoși, leneși și corupți reprezintă în bună măsură opinia cetățenilor români (și europeni) medii despre poporul elen.

Indiferent de partea cui s-a aflat dreptatea în lupta dintre greci și creditorii lor, până la urmă rămâne imaginea publică a celor întâmplate. Românii, spre exemplu, au postat numeroase comentarii negative la adresa grecilor, numindu-i leneși (sau alte cuvinte mai putin blânde cu același sens), criticând pensiile “nemeritate” ale elenilor în comparație cu cele ale nemților, dar și ale românilor, atmosfera de “ne-munca“ din Grecia. Chiar specialiștii s-au grăbit să ofere valoare de adevăr și să repete afirmații complet false; spre exemplu că “insulele grecești nu au plătit niciodată TVA”. Pur și simplu nu este adevărat. Adevărul este că TVA pentru activitatea din insule a fost redusă cu 30% față de nivelul de la acel moment de 13% începând cu anul 2011, în încercarea de a diminua efectele sociale ale scăderii economice și prăbușirii nivelului de trai al populatiei și a păstra insulele grecești ca o destinatie turistică atrăgătoare pentru străini; altfel spus, activitatile din turism (majoritare în insulele grecești) erau taxate cu TVA de 9% în loc de 13%. Aceasta reducere de 30% a taxei va fi eliminata gradual în perioada următoare, începand cu insulele cele mai bogate.

Dar revenind la subiectul principal: grecii sunt “lenesi“, se pensionează prea devreme etc. Cum comentariile au fost postate de români, haideți să facem o paralelă între economiile României (un exemplu în UE în ultimele luni privind creșterea economică) și Greciei (oaia neagră a Europei în ultima vreme). Și, ca să fim siguri, să introducem în ecuație și Germania, liderul incontestabil al UE.

Grecia are o suprafață de aproape 132.000 km pătrați, ceva mai mult de jumătate din România (238.000 km pătrati) și o treime din Germania. 10,8 milioane de greci “lenevesc” în această țară; dacă adăugăm și poate un milion de imigranți din țările sărace ale Europei de sud-est, ajungem pe la 12 milioane. În schimb, România are o populatie de 21,7 milioane locuitori recenzați, din care putem scădea linistiți cam 5 milioane de emigranți către țările bogate ale UE (inclusiv Grecia!) deci rămânem cu aproximativ 17 milioane de români care “muncesc conștiincios” și trăiesc în țară – de fapt, după cum bine știm, doar vreo 3,5 milioane muncesc cu acte în regulă, restul reprezintă “alte categorii”. Și acum surpriza: cu un teritoriu jumătate cât al României, o populație mai mică cu vreo 5 milioane de oameni, fara resurse naturale ca ale noastre (doar marea si vremea calda), PIB-ul Greciei a fost in 2014 de 179 miliarde Euro, in timp ce al Romaniei de 150 miliarde! Si sa nu uitam ca Grecia vine dupa ani buni de recesiune, cu scadere economica de 5,4% in 2010, 8,9% in 2011, 6,6% in 2012 si 3,9% in 2013. Asadar, lenesii de greci produc mai mult decat romanii muncitori si inteligenti…

Ca structura a economiei, 3,5% din PIB vine in Grecia din agricultura fata de 5,4% in Romania. Ce inseamna agricultura in Grecia? Peste, masline si ulei, citrice, ceva vin si alte cateva fructe si legume, produse lactate (in special pe componenta de oi si capre) – caci terenul este, asa cum spuneam, foarte putin prielnic agriculturii… Industria are o pondere de 15,9% din PIB-ul Greciei – da, se poate spune ca grecii nu sunt campioni la produse manufacturate, dar din nou geografia a lucrat impotriva lor: nu au resurse nici naturale, nici de energie, iar caldura care ii ajuta in turism micsoreaza drastic potentialul de productivitate al populatiei. La capitolul acesta, Romania cu al sau 27,3% din PIB produs de sectoarele industriale, este suficient de aproape de cei 30,8% ai ‘locomotivei’ Europei – Germania, dar acest succes trebuie pus pe seama investitiilor straine din perioada 2005-2008, nu pe inteligenta si harnicia poporului roman in comparatie cu elenii…

Desigur, Grecia obtine mare parte din produsul sau national din servicii (peste 80%), iar aici avantajele absolute ale tarii (soare, mare, insule) o fac o zona turistica de prim rang. Totusi, sa nu uitam ca ceea ce a dat natura Greciei a fost suplimentat de investitiile in infrastructura facute pe banii europeni in cei 35 de ani de cand este beneficiar net pe relatia cu Uniunea… Asadar, din punct de vedere strict al rezultatelor economice, Grecia a avut si are o reteta mult mai de succes decat Romania!

Ceea ce a generat actuala situatie extrem de dificila din Grecia este clasa politica cu tot ce aduce ea: coruptie, populism dus la extrem prin politici fiscale si sociale care au luat-o cu mult inaintea posibilitatilor economice reale, dar si relatia de ‘partener strategic’ oferita atat de UE cat si de NATO (sa nu uitam ca Grecia avea ca procent din PIB, al doilea nivel de cheltuieli militare la nivelul aliantei atlantice, dupa SUA). Aceasta pozitie privilegiata i-a facut pe politicieni sa intoarca spatele cifrelor economice (sau chiar sa le masluiasca, cu concursul unor institutii care ar fi trebuit sa fie impartiale) in goana dupa popularitate si voturi. Suna cumva cunoscut? Caci da, acesta este pericolul major pentru orice economie, inclusiv pentru Romania: dupa o perioada de relativ succes economic, clasa politica sa se distanteze cu totul de realitate, crezand ca are la dispozitie suportul popular si resurse financiare nelimitate.