De aceea, liderii american și chinez trebuie să adopte o abordare similară, așa cum păreau să recunoască la recentul summit„virtual” Biden-Jinping.
”Concurenţa dintre cele două ţări nu trebuie să se transforme într-un conflict, intenţionat sau nu”, a afirmat preşedintele Joe Biden.
Președintele chinez Xi Jinping a fost de acord: „China și Statele Unite trebuie să sporească comunicarea și cooperarea”, arată Foreign Affairs.
Războiul Rece a oferit câteva lecții pentru situația de azi
Teza conform căreia concurența dintre SUA și China aduce foarte mult cu Războiul Rece sovietico-american este tot mai contestată. Un grup de istorici americani și chinezi, experți în Războiul Rece, susține că există o diferență considerabilă atât cu privire la acuratețea, cât și la valoarea analogiei. Dar tot ei sunt de acord că Războiul Rece URSS-SUA a oferit cel puțin câteva lecții pentru gestionarea tensiunilor dintre Statele Unite și China astăzi.
Având în vedere cât de intensă și periculoasă a devenit rivalitatea dintre cele două mari puteri, atât oamenii de știință, cât și factorii de decizie politică ar trebui să ia în calcul aceste lecții, mai ales când vine vorba de misiunea lor esențială de a facilita stabilitatea și reducerea pericolului izbucnirii unui conflict.
Atât Statele Unite, cât și URSS au insistat pe intențiile agresive ale celuilalt
Neînțelegerea strategică a intențiilor și capacităților rivalilor, a situației internaționale, chiar și a propriei poziții, a jucat un rol major în escaladarea Războiului Rece.
Atât americanii, cât și rușii au insistat pe intențiile agresive ale celuilalt și au subliniat diferențele ireconciliabile politice, instituționale și culturale ca justificare pentru consolidări militare. Ghidate de narațiuni rupte de realitate, ambele țări au interpretat greșit motivele una, celeilalte.
Este evident că atât în Vietnam, cât și în Afganistan, teama de exploatare a conflictului, de către cealaltă parte, a dus la intervenții militare costisitoare.
Obiectivele strategice ale părții adverse
China și Statele Unite pot lucra în prezent pentru a înțelege mai bine obiectivele strategice ale celeilalte părți. Mulți americani cred că partea chineză are o strategie de a înlocui Statele Unite ca putere globală predominantă, în timp ce mulți chinezi consideră că Statele Unite vor să reducă ascensiunea Chinei.
Astfel de ipoteze ar trebui testate în raport cu acțiuni concrete. Atât Washingtonul, cât și Beijingul trebuie să învețe să se bazeze pe analize demne de încredere, de la experți care cunosc bine partea adversă și să evite interpretarea oricărei fricțiuni.
Politicienii de astăzi au multe de învățat din istorie
Oricât de inexactă ar fi analogia cu Războiul Rece, politicienii de astăzi au multe de învățat din istorie și de la acei istorici care cunosc cel mai bine cum au stat lucrurile. Din păcate, și în SUA și în China, istoricii interacționează cu analiștii și liderii politici mai puțin decât au făcut-o cu o generație în urmă.
Având în vedere probabilitatea ca relațiile dintre China și Statele Unite să se înrăutățească, va fi nevoie de cunoștințele și experiența din trecut pentru a evita scenariile cele mai defavorabile și a găsi o cale de a merge împreună.
Factorii politici din timpul Războiul Rece au învățat de-a lungul timpului că cea mai bună opțiune era să facă tot ce pot pentru a preveni în primul rând izbucnirea crizei.