Prin modelele agricole și de comercializare autonome și locale diversificate, alimentele noastre au arătat că pot rezistă în timpul crizei Covid-19. Comportamentele alimentare au apelat la mai multe circuite organice și scurte în timpul crizei. Cetățenii fac că relocarea să fie prioritatea perioadei post-criză: mai mult de opt din zece persoane chestionate doresc că executivul să garanteze „autonomia agricolă în România”.

Autoritățile locale sunt actorii cheie în absorbția șocului crizelor, prin dezvoltarea de răspunsuri rapide și adaptate, în special în cazul sistemelor alimentare. Locurile de muncă din sectorul agroalimentar reprezintă piatră de temelie a vieții noastre de zi cu zi.

Nesiguranța alimentară, explodează în perioadele de criză. Criza evidențiază o acțiune publică insuficientă în timp real și evidențiază indecizia publică în perioadele de criză.

România importă peste 50% din fructele și legumele consumate. Cu toate acestea, am putea produce toate produsele alimentare necesare pentru hrană noastră pe teritoriul nostru, în afară de câteva produse: cafea, citrice, banane, măsline etc. În plus, consumul nostru de produse de origine animală este prea mare pentru a face față provocării climatice actuale, depinzând foarte mult de suprafețele defrișate. Importăm șrot de soia din Brazilia, unde tăierea pădurilor nu este o îngrijorare, în situația în care, am putea să producem până la 4 milioane de tone de soia în România.

Relocarea și durabilitatea agriculturii și a produselor alimentare este necesară pentru a controla capacitățile noastre de producție, dar și pentru a limita impactul negativ exercitat asupra mediului, pentru a produce suficiente alimente și de calitate dar și pentru a sprijini crearea de locuri de muncă. Recâștigarea încrederii consumatorilor în produsele locale face că apropierea dintre urban și rural să fie mai actuală și necesară că oricând.

Sunt esențiale politicile naționale care să ducă la asigurarea veniturilor suplimentare pentru fermieri dar și pentru dezvoltarea autosuficienței alimentare a unei țări, acestea permițând peisaje eterogene care favorizează conservarea biodiversității.

Măsura 1: Crearea unui fond de sprijin excepțional pentru autoritățile locale pentru dezvoltarea sistemelor agroalimentare durabile.

Acest fond ar finanța pe o perioada de trei ani:

–        stabilirea de instrumente și resurse care să permită susținerea producătorilor;

–        infrastructură necesară procesării și distribuției în teritoriu (platforme de distribuție logistică, abatoare municipale, abatoare mobile, depozite regionale, depozite de legume etc.

–        un program de formare în domeniul alimentelor și agroecologiei durabile pentru toți actorii cheie din zonă (fermieri, bănci, consilieri agricoli, bucățări, cantină etc.).

Măsura 2: Crearea unui plan amplu de diversificare a agriculturii.

Acest plan ar urmă să susțînă producția agricolă durabilă și deficitară din țara noastră, cum ar fi legumele, fructele, produsele lactate, produsele făinoase, etc .

Prin acest plan,  se încurajeaza transformarea suprafețelor de teren din vegetal în suprafețe pentru legume proaspete în special. Acestea aduc numeroase avantaje pentru mediu (limitarea eroziunii solului, inundații, incendii etc.) și permit fermierilor să folosească terenuri agricole necultivabile pentru a dezvoltă o altă activitate cum ar fi: producția de carne și lactate.

Accelerarea tranziției ecologice și sociale a sistemului noastru agricol pentru a proteja biodiversitatea, climă și producătorii.

Tranziția agroecologică trebuie accelerată pentru a preveni și diminua efectul schimbărilor climatice și degradarea mediului care a început deja. Dar pentru a schimbă cursul, este necesar să se ofere mijloace suficiente. Criză ne învață că este esențial să revalorizăm comerțul agricol, printr-o remunerare mai bună și un sprijin mai bun al producătorilor pentru perioada de tranziție.

Astăzi, se știe, că din 100 de euro plătiți de cumpărător pentru produsele agroalimentare, doar 5,5 euro primesc fermierii români. Cea mai mare parte a restului este „capturată” de actorii de pe lanțul de aprovizionare, procesarea și distribuția de masă. Cei care simt cu adevărat efectele sunt doar producătorii agricoli și consumatorii ei fiind cei care plătesc costurile!

Măsura 3: Alocarea a cel puțîn 20% din finanțarea politicii agricole comune (PAC) pentru întreținerea și dezvoltarea sistemelor agroecologice, inclusiv agricultură ecologică.

Bugetul PAC este distribuit prost: cota din bugetul alocat ajutorului pentru practicile agricole nesustenabile rămâne mult mai mare decât sprijinul acordat agriculturii favorabile biodiversității, ocupării forței de muncă, bunăstarea animalelor și climatului

Măsura 4:  O lege funciară care să faciliteze instalarea fermierilor în agroecologie, precum și transmiterea fermelor către sectorul eco.

Această lege ar trebui să sprijine o mai bună partajare și utilizare a terenurilor agricole, dar ar promova, de asemenea, stabilirea și întreținerea multor fermieri cu practici agricole durabile. Acest lucru este cu atât mai important într-un context în care:

–        unul din doi fermieri se va retrage în următorii zece ani.

–        populația agricolă se așteaptă să scadă cu un sfert până în 2030.

–        suprafața urbanizată s-a dublat între 1960 și 2010. Acest lucru duce, prin urmare, la o scădere a spațiului rural, a terenurilor agricole și a pădurilor.

–        Reglementarea piețelor pentru a asigura venituri corecte producătorilor și pentru a reduce concurența neloială.

Produsele agricole importate astăzi nu sunt supuse acelorași reguli că cele produse în UE. Această situație creează concurență neloială pentru fermierii europeni și încetinește tranziția agroecologică în Europa. De exemplu, reziduurile maxime permise de pesticide sintetice interzise în Europa, cum ar fi atrazina, sunt permise în anumite alimente importate. Singurul obiectiv de a permite acest lucru nu este de a bloca importurile, și, dimpotrivă, ar trebui să favorizăm producătorii care dau mărfuri fără atrazină pentru a ne proteja economic sectorul agricol și totodată pentru a asigura sănătatea cetățenilor români!

Același lucru se întâmplă și în zootehnie: utilizarea făinii de animale sau a antibioticelor utilizate că promotori de creștere este, de exemplu, interzisă în UE, dar autorizată pentru carnea importată.

Măsura 5: Măsuri în oglindă pentru toate produsele agroalimentare.

Dacă normele de producție pentru produsele alimentare importate ar fi aceleași că cele produse în UE, acest lucru ar obligă fermierii care doresc să exporte în Europa să creeze lanțuri de aprovizionare dedicate și certificate pentru a respectă standardele.

De unde trebuie început? De la aplicarea directivelor existente la nivel european și pentru produsele care întră pe piață europeană așa cum există interdicția de a utiliza hormoni sau să punem în aplicare reglementări precum cea adoptată în 2019 pentru a interzice administrarea de antibiotice utilizate că activatori de creștere acesta ar fi un prim pas în această direcție, dar care trebuie totuși pusă în aplicare în mod eficient. Această ar putea implică o revizuire a Politicii Agricole Comune prin intermediul organizării comune a piețelor agricole sau prin integrarea acestor măsuri în Acordul Verde European ,strategia europeană pentru alimente durabile.