Vă mai amintiţi de „derivative financial instrument”, o expresie care nu de mult era folosită de mulţi analişti economişti pentru a prezenta una din cauzele principale ale crizei financiare?

Această expresie „murdară” a Wall-Street-ului desemna pariurile riscante pe care bancherii le făceau în speranţa că vor câştiga foarte mulţi bani într-un timp foarte scurt. Instituţiile care au trecut ca prin urechile acului pe lângă un faliment similar celui de la Lehman nu au învăţat nimic din criză, cea mai clară dovadă în acest sens fiind investiţiile masive în acest tip de produse riscante făcute chiar în timpul crizei.

Conform unui material apărut în presa americană, băncile comerciale americane au câştigat 5,2 miliarde de dolari investind în instrumente financiare de acest gen. Partea interesanta vine abia acum: perioada în care s-au înregistrat aceste câştiguri este primul semestru al lui 2009, adică exact intervalul de timp în care băncile au avut cea mai grea perioadă. Mai mult, conform Trezoreriei Americane câştigurile au cunoscut o creştere de 225% faţă de perioada similară a anului trecut.

Mai mult de 1.100 de bănci investesc în derivative, cu 14% mai multe decât cu un an în urmă. Piaţa este controlată de cele 4 mari bănci americane: JPMorgan Chase, Goldman Sachs, Bank of America şi Citibank.

Expunere de 555 de miliarde de dolari

În sistemul bancar american, expunerea de risc pe instrumente financiare derivate este de 555 de miliarde de dolari, în creştere cu 37 la sută faţă de 2008. „Expunerea de risc pentru acest tip de credite rămâne în continuare foarte mare”, spune Kathryn E. Dick, expert în domeniul riscului de credit.

Instrumentele financiare complexe pot lua forma contractelor de tip „futures”, „forwards”, „swaps” sau „options”, care îşi iau valorea din investiţii de bază precum preţul petrolului, rate de dobânzi sau rate de schimb. La origine, ele au scopul de a reduce riscul uneia dintre părţile implicate în tranzacţie, la care sunt expuse prin investiţia de bază.

Aceste instrumente erau până anul trecut tranzacţionate într-o piaţă nesupravegheată de 60.000 de miliarde de dolari, fiind învinuite în parte pentru declanşarea crizei financiare.

Parte din planul administraţiei lui Obama este de a crea forme de supravechere a tranzacţionării acestor produse. 

Băncile se justifică

Deşi sunt conştiente de faptul că aceste instrumente cu grad ridicat de risc ar putea să le aducă din nou în mare dificultate, băncile încearcă să-şi justifice aceste operaţiuni, argumentând că acest sistem de investiţii a funcţionat întotdeauna şi că prin acest tip de operaţiuni se beneficiază de o calitate mult mai mare a investiţiilor decât pentru oricare altă linie de business.

Chiar săptămâna trecută, Paul Volcker, şeful Recovery Advisory Board de la Casa Albă, a emis o avertizare privind pericolul utilizării acestui tip de instrumente. Volker a declarat că în principiu, el ar exclude din activitatea instituţiilor bancare comerciale, care primesc ajutor de la stat, aceste practici riscante. Acest tip de tranzacţii se pretează, în opinia sa, mai mult activităţii pieţelor de capital.

Goldman Sachs are o expunere de risc de 186 de miliarde de dolari, în timp ce JPMorgan are o valoare a expunerii de trei ori mai mare decât caitalul de care dispune. Asta înseamnă ca dacă investiţiile eşuează, datoriile instituţiei vor fi de trei ori mai mari decât banii de care dispune.

Abrogarea legii Glass-Steagall – cauza crizei

Goldman Sachs, care în trecut era o bancă doar de investiţii, acum este o companie supravegheată de Fed (Federal Reserve). În aceste condiţii, a declarat Dean Baker, directorul unui think-tank din Washington D.C., expunerea de risc pe care o are compania ridică întrebarea: „Care este diferenţa dintre depozite garantate de guvern şi activităţi bancare de investiţii speculative?” Asta era problema pe care actul normativ Glass-Steagall încerca să o reglementeze.

Glass-Steagall, o lege implementată în timpul „marii depresiuni” din anii 1930, interzicea băncilor comerciale să se implice în investiţii. Aceată lege a fost abrogată în 1999, unii economişti fiind de părere că această acţiune a stat la baza crizei financiare. 

 

SURSA: „Huffington Post”