Dragonul economiei chineze scuipă foc. Dacă acest foc ne va frige sau ne va încălzi este, în mare măsură, la latitudinea noastră.
Sunt destui români pentru care ideea vieţii într-un oraş mijlociu sau mic din provincie este un coşmar. Viaţa fără mall-uri, fără un loc de muncă bine plătit în vreo multinaţională, cu o activitate socială ternă – toate trezesc fiori. Există însă zeci de milioane de oameni pentru care raiul pe pământ l-ar putea reprezenta câteva sute de euro pe lună, câştigaţi într-un oraş ca Bârlad, Filiaşi sau Ţăndărei. Toţi aceşti oameni trăiesc acum în China, dar mulţi vor veni şi la noi. Potenţialul imigraţiei de muncitori chinezi în România este doar unul dintre aspectele insuficient înţelese ale evoluţiei Chinei. Pentru noi, perspectiva asupra gigantului asiatic pare să fi evoluat puţin din vremea când din China veneau ciocolata şi compotul de mandarine şi ananas. Era „chinezăriilor“ – termenul generic şi peiorativ pe care-l rezervam tuturor lucrurilor importate din Asia – s-a sfârşit. Chinezăriile de astăzi sunt maşini de spălat Haier cu design modern, precum şi laptopuri Lenovo – la fel de bine cotate ca atunci când se chemau IBM. Impactul Chinei asupra economiei globale se mai face simţit cu precădere prin prisma pieţei materiilor prime. Cererea nesăţioasă a Chinei pentru energie, fier, oţel şi multe altele ţine sus preţul materiilor prime pe plan global, iar oferta sa inepuizabilă de forţă de muncă ieftină frânează creşterea salariilor.
Dincolo de asta însă, evoluţia economică spectaculoasă a Chinei a creat disparităţi uriaşe în rândul populaţiei – numărul săracilor s-a redus, dar a rămas încă la un nivel foarte ridicat. Migraţia în interiorul Chinei (de la sate la oraşe) nu are precedent, dar, cu toate acestea, mulţi dintre cei ce ajung la oraş continuă să rămână săraci. Mai mult, foarte mulţi nu sunt suficient de pregătiţi pentru locurile de muncă disponibile în oraşe. Din aceste motive, există mari şanse ca soluţia pentru penuria de forţă de muncă din construcţii sau industria textilă de la noi să vină din China, pe o scară mult mai largă decât ceea ce am observat deja. Suta de chinezoaice venite la Bârlad, acum mai bine de-un an, este numai un început, iar problemele ridicate de imigraţia lor – birocraţia înregistrării, precum şi respectarea drepturilor muncitorilor – vor fi remediate cu timpul, de nevoie. Migraţia ar putea fi acel factor care să nuanţeze relaţia economică româno-chineză, îmbogăţind-o dincolo de caracterul unidimensional al comerţului de bunuri. Pentru ca acest lucru să fie posibil, România va trebui să aibă un sistem mai simplu de înregistrare a muncitorilor imigranţi şi de atragere a mai multor studenţi de limbă chineză în facultăţile româneşti. Esenţial va fi şi să reţinem cât de puţin ne-a plăcut tratamentul italienilor atunci când vom fi tentaţi să răspundem cu acelaşi şovinism faţă de proprii noştri imigranţi.
Ascensiunea economiei chineze pe plan mondial reprezintă o rearanjare tectonică a raporturilor de forţe. Pentru ca aceasta să nu devină o ameninţare, restul lumii, inclusiv România, va trebui să se adapteze unei noi realităţi. Altfel spus, dragonul economiei chineze scuipă foc. Dacă acest foc ne va frige sau ne va încălzi este, în mare măsură, la latitudinea noastră.
Andrei Postelnicu, Analist
