În principiu, o piaţă de capital dezvoltată reprezintă unul dintre cei mai importanţi aliaţi ai Fiscului în îmbunătăţirea gradului de colectare fiscală. Astfel, ratingul unei societăţi listate este un element foarte important în ceea ce priveşte costurile de finanţare ale unei companii pe o piaţă bursieră. Un rating bun presupune transparenţă din partea societăţilor listate, atât în ceea ce priveşte situaţiile financiare, cât şi în ce priveşte principalele decizii ale companiei.
Mai important, menţinerea unui rating bun de cele mai multe ori stimulează companiile listate să facă eforturi în sensul obţinerii unui profit cât mai mare, cât mai repede posibil – ceea ce înseamnă mai mulţi bani la bugetul de stat, ca efect al taxării respectivelor profituri.
De asemenea, toleranţa societăţilor listate faţă de riscurile fiscale şi mai ales faţă de indisciplina fiscală tinde să fie scăzută, deoarece existenţa acestui tip de riscuri ar putea avea drept efect scăderea ratingului şi implicit creşterea costului pe care respectiva societate ar trebui să îl suporte pentru a atrage finanţare.
Prin urmare, pentru a îmbunătăţi disciplina fiscală, ar fi preferabil ca autorităţile române să încerce mai degrabă să cointereseze contribuabilii prin sprijinirea unei pieţe de capital eficiente şi dezvoltate, în loc de implementarea de măsuri legislative punitive, care, de obicei, presupun un aparat de control şi administrare fiscală complex şi costisitor.
Din nefericire, în momentul actual legislaţia fiscală este văzută drept unul dintre principalii factori de contracţie a pieţei de capital autohtone, printre nemulţumirile invocate numărându-se neclarităţile existente la nivelul legislaţiei, modificările frecvente în taxarea tranzacţiilor bursiere şi, mai ales, procedura complicată de administrare a impozitării câştigurilor de capital.
Mai important, legislaţia fiscală română pare să nu ţină seama de unele modele de decizie investiţională, ceea ce frânează semnificativ procesul de emitere a unor instrumente complexe (cum ar fi obligaţiunile „cu discount“ sau obligaţiunile convertibile în acţiuni) şi pune piaţa de capital din România în imposibilitatea de a concura cu pieţele similare (inclusiv cu cele din ţările vecine).
Astfel, se ridică întrebarea dacă nu ar fi mai eficient să se renunţe la impozitarea tranzacţiilor bursiere, ţinând cont de faptul că beneficiile fiscale aduse de o piaţă de capital dezvoltată sunt superioare veniturilor aduse de actualul sistem de impozitare – care, cel puţin în momentul de faţă, s-ar putea să nu justifice cheltuielile de administrare.
Ionuţ Movanu este tax manager al companiei de servicii profesionale KPMG
Capital – Editia nr. 20, data 21 mai 2008
