Turbulenţele de pe pieţele de capital internaţionale afectează toate investiţiile. Anthony Eaton, unul dintre cei mai buni manageri de fonduri din lume, arată cum te poţi adapta la situaţie modificând strategia investiţională.

Pe o piaţă financiară din ce în ce mai globalizată, strategiile investitorilor instituţionali, care au la dispoziţie sume impresionante de bani, sunt urmărite de toată lumea pentru a identifica zonele economice care vor aduce cel mai bun randament în următorii ani. Voit sau nu, fondurile de investiţii dictează trendul, având capacitatea de a ridica sau coborî o piaţă sau alta.

Din păcate pentru cei care îşi plasează economiile într-un fond, nu întotdeauna achiziţiile sunt profitabile. Cel mai la îndemână exemplu este criza creditelor de pe piaţa ipotecară secundară a Statelor Unite. Care este secretul prin care unele fonduri obţin randamente, iar altele nu? „Secretul stă în tema dominantă a investiţiei, temă care s-a modificat aproape în fiecare decadă a ultimilor 40-50 de ani. Spre exemplu, în anii ’80, cererea de petrol şi de materii prime era scăzută, tema dominantă fiind cea financiară, iar în prezent, materiile prime sunt cele care au creşterile cele mai semnificative“, spune Anthony Eaton, managerul fondului JM Finn Global Oportunities Fund. Eaton este cotat cu AAA de Citywire Financial (o prestigioasă societate londoneză de consultanţă financiară) ca manager de fond după randamentele pe care le aduce. De la lansarea fondului său, în 2004, şi până la sfârşitul lunii trecute, profitul obţinut a fost de 127%, în condiţiile în care media sectorului de investiţii este de 52,6%. Pentru piaţa românească, randamentul poate părea redus, însă trebuie luat în calcul piaţa matură în care activează, unde un profit mediu anual de peste 21% este considerat foarte bun. De altfel, Eaton a fost ales drept cel mai bun manager de fond la sfârşitul primului trimestru al anului de către Citywire Financial, dintr-un total de 698 de manageri europeni.

Ţările industrializate pierd teren

105-13811-28interviu21.jpg„Lumea este în continuă schimbare, iar lucrurile trebuie privite global. În urmă cu mai bine de o sută de ani, statele care deţineau resurse primare erau cele mai importante economii. Industrializarea a modificat radical balanţa, ajungându-se până în situaţia în care aproape toată producţia de materii prime ajungea la statele din G7 (ţările din Europa de Vest, SUA şi Japonia), adică aproximativ 20% din populaţia lumii“, spune Eaton. Modificarea de care vorbeşte managerul englez începe spre sfârşitul anilor ’90, odată cu startul industrializării pieţelor emergente, precum China, India sau statele din fostul bloc comunist. Iar resursele au început să meargă către aceste economii, presiunea asupra ofertei ducând automat la scumpirea materiilor prime.

Globalizarea economică a şters graniţele geografice, accentul fiind pus pe cerere şi ofertă la nivel internaţional. Adică nevoile dintr-o parte a lumii au efect în zona care poate acoperi necesităţile, nemaifiind luate în seamă diferenţele ideologice sau politice. „Resursele necesare dezvoltării sunt cele care contează în prezent, iar pentru un fond de investiţii aceea este zona în care poate identifica oportunităţi“, arată Anthony Eaton. Conform datelor statistice internaţionale, produsul intern brut (PIB) al Chinei l-a depăşit recent pe cel al Germaniei, iar dacă îşi va menţine o creştere economică anuală de 6-7%, îl va depăşi şi pe cel al SUA cu 30% în 2050. „Dar este vorba de o perioadă ce se întinde pe 40 de ani, timp în care China are nevoie de resurse pentru a se dezvolta. Dacă ne uităm şi la celelalte state emergente mari, ca India, Brazilia sau Nigeria, observăm că scumpirea materiilor prime nu se va opri aici“, spune managerul, dând exemplul petrolului, care în 2003 era doar 20 dolari pe baril, iar acum a depăşit 125 de dolari/baril.

Energie, resurse, operatori portuari

Fondul condus de managerul englez are active de peste 125 milioane euro, la care se adaugă alte aproximativ 50 milioane euro aflate în administrare. Totuşi, deşi strategia fondului este de a se îndrepta către oportunităţile din pieţele emergente, doar anul acesta a decis intrarea pe piaţa românească. „În România venim acum nu doar ca să investim, ci şi ca să oferim investitorilor locali posibilitatea de a achiziţiona unităţi ale fondului JM Finn, intermediarul fiind KD Capital. Altfel, suntem deja prezenţi pe piaţă, însă indirect, prin deţinerile pe care le avem la OMV Austria, Enel sau KazMunaiGaz“, declară Eaton, care a ţinut să sublinieze că oportunităţile autohtone de investiţie, dictate de trendul global, nu lipsesc.

Agricultura şi infrastructura energetică sunt considerate printre cele mai importante sectoare economice în acest moment, dar nu pot fi neglijaţi nici operatorii portuari sau exploatatorii de materii prime. „Diferenţele de mărime sunt importante pentru orice investiţie. Un dolar investit în infrastructura energetică a Bombay-ului, care are o populaţie de circa 20 de milioane de oameni, aduce, în mod normal, un profit mai mare decât unul investit aici. Aceeaşi este situaţia României faţă de alte ţări mai mici, iar primele investiţii se fac în zonele cu un ordin de mărime ridicat“, arată managerul.

Un alt sector predilect pentru investiţii este cel al laptelui, unde se poate observa că pe măsură ce nivelul de trai al unei ţări se îmbunătăţeşte, creşte şi consumul de lactate. „Şi în acest caz proporţiile se modifică în timp. Iniţial, fermierii au cel mai mic profit, iar producătorii şi distribuitorii au randamente foarte mari. Nivelul câştigurilor se inversează atunci când cererea devine tot mai mare, iar producătorii sunt obligaţi să plătească tot mai mult pentru a acoperi necesarul“, spune Eaton. El a mai precizat că strategia investiţională a fondurilor în prezent este „buy&hold“ pe termen mediu şi lung, speculaţiile pe termen scurt fiind considerate învechite.

120 milioane euro este valoarea activelor JM Finn Global Oportunities Fund, la care se adaugă aproximativ 50 de milioane de euro aflate în administrarea lui Antony Eaton. Randamentul fondului în perioada aprilie 2007 – aprilie 2008 este de 15,8%, iar în ultimii doi ani, de 36,7%

TOPUL PARTICIPAŢIILOR

Principalele 15 deţineri ale fondului JM Finn Global Oportunities Fund la 30 aprilie 2008:

1. London Mining 2,07%
2. Hallin Marin Subsea 1,25%
3. Xstrata 1,20%
4. First Quantum 1,14%
5. Magindustries 1,09%
6. Timah TBK 1,09%
7. National Grid 1,01%
8. Srei Infrastructure 0,91%
9. Larsen & Toubro 0,87%
10. Vopak 0,78%
11. Alstom 0,74%
12. Yara International 0,72%
13. Viterra Inc 0,71%
14. Sime Darby Berhad 0,70%
15. Mosaic 0,68%
Sursa: JM Finn

Capital – Editia nr. 21, data 28 mai 2008