În timp ce alte state iau în calcul dezincriminarea consumului şi comerţului cu droguri uşoare, ca singură soluţie pentru oprirea traficului, politicienii români ratează încă o dezbatere serioasă.

Miile de victime din Mexic din ultimul an, din care câteva sute de poliţişti ucişi de traficanţi, sunt prea departe de Bucureşti pentru ca politicienii să aducă în discuţie efectele dezastruoase şi eşecul total al modului în care s-a purtat până acum războiul împotriva drogurilor. Un război care, asemeni prohibiţiei alcoolului din SUA, nu a reuşit să stopeze consumul, ci doar a împins „afacerea“ către reţele de crimă organizată, a generat corupţie, a determinat apariţia unor droguri de sinteză tot mai periculoase. În plus, a înghiţit, în vânătoarea inutilă de consumatori şi comercianţi, resurse umane şi sume uriaşe din banii contribuabililor, care ar fi putut fi folosite mai eficient în tratarea problemelor reale de sănătate, dacă domeniul ar fi fost scos „la lumină“, prin legalizare, sau în lupta cu alte infracţiuni mult mai grave.

Preţul incriminăriii

Departe de a fi confruntată cu violenţa extremă asociată traficului de droguri din alte state, dar şi fără a purta până acum un război real împotriva acestuia, în care să fie blocate definitiv rute de transport sau să fie descoperite legături de corupţie la nivel oficial, România începe să resimtă tot mai puternic efectele negative ale incriminării. Odată afectată o rută, se deschide imediat una nouă, odată lovită o reţea de traficanţi se ridică rapid alta şi mai puternică, odată îngreunat accesul unui drog „clasic“ apare imediat altul nou, mult mai periculos, în timp ce consumul creşte în loc să scadă.

Mii de oameni prinşi cu o ţigară de marijuana (nu cu mult  mai periculoasă pentru sănătate decât una cu tutun, potrivit chiar unor studii oficiale) îşi continuă viaţa cu cazier, alţii surprinşi cu cantităţi ceva mai mari asupra lor stau, pe banii celorlalţi contribuabili, în puşcărie, alături de mult mai puţini traficanţi. Lăsată în zona economiei subterane, piaţa drogurilor îşi racolează consumatorii din zona în care îi poate atinge rapid pe cei mai vulnerabili, fără ca legile să poată interzice şi controla măcar vânzarea către minori, aşa cum se întâmplă în cazul alcoolului sau ţigărilor. Realizând că dezincriminarea este răul cel mai mic, SUA şi mai multe state europene au făcut deja paşi către legalizarea consumului şi comerţului cu droguri uşoare. Câştigului principal obţinut prin reducerea violenţei în domeniu şi a costurilor suportate de societate, i se poate adăuga, ca „bonus“, creşterea ve­niturilor la buget, prin ta­xare, şi, în unele cazuri, a încasărilor din turism. Capital încearcă să deschidă o dezbatere asupra unor probleme serioase, care ţin inclusiv de respectul legii pentru libertatea şi responsabilitatea individuală, ignorate sau tra­tate neserios şi demagogic de politicieni, căutând argumente în mediul academic şi în cel de afaceri.

0 este numărul cazurilor de deces cauzate direct de consumul de canabis, constatate de Agenţia Naţională Antidrog, inexistente fiind şi cazurile de internare la urgenţă

42% dintre bucureşteni au declarat, în 2007, că îşi pot procura uşor droguri în 24 de ore, chiar dacă sunt ilegale, potrivit unui studiu ANA/DORDT. Accesul facil a fost recunoscut şi de o treime din tinerii din toată ţara

1.430 de români au fost cercetaţi în 2007 doar pentru consum propriu de droguri (majoritatea consum de canabis), aproape 60% din totalul celor cercetaţi pentru activităţi ilegale cu droguri

165-32498-0607_marijuanaa_26_agerpres.jpgDupă o sută de ani în care nu reuşit să oprească tra­ficul şi consumul de droguri, mai multe ţări înţeleg că le­galizarea este cea mai dură lovitură pentru această industrie.

Două proiecte de lege pentru legalizarea marijuanei au fost introduse în dezbatere, luna aceasta, de un congresman american. Acesta a arătat că tratând consumatorii ca infractori se risipesc resurse care pot fi folosite în cazul unor crime serioase. SUA cheltuieşte doar pentru aplicarea legii împotriva consumului de droguri 13 miliarde de dolari, a făcut cele mai multe arestări legate de marijuana din lume – 20 de milioane de persoane din anii ‘60 până în prezent, majorita­tea consumatori, într-un singur an fiind reţi­nuţi mai mulţi fumători de iarbă decât arestaţi pentru toate infracţiunile violente (crimă, viol, tâlhărie etc.). Războiul purtat cu costuri uriaşe nu a împuţinat nici consuma­torii, nici producţia, reuşind doar, pe măsură ce devenea mai dur, să împingă „afacerea“ drogurilor spre organizaţii din ce în ce mai violente dispuse să-şi asume riscul.

De curând, şi procurorul general al SUA, Eric Holder, a anunţat că guvernul federal va înceta să vâneze distribuitorii de marijuana în statele în care vânzarea în scop medical a fost deja legalizată, după refe­rendum. Americanii au votat până acum în 13 state pentru legalizarea vânzărilor de marijuana cu prescripţie medicală, planta fiind folosită în tratamentul cataractei, artritei sau ca analgezic pentru bolnavii de cancer, care erau nevoiţi să şi-o procure ilegal. În California, guvernatorul Arnold Schwarzenegger merge şi mai departe. A deschis dezbaterea pentru legalizarea comerţului cu marijuana în scop recreativ, nu doar medical, anticipând că va încasa din taxe circa 1,3 miliarde de dolari pe an.

Toleranţă mai mare în Europa

Paşi pentru legalizare au făcut deja şi mai multe state europene, nemaipedepsind deţinerea unor cantităţi mici de droguri. În Olanda, ţara cu cea mai tolerantă atitudine, după promisiunile politice de reducere a numărului de coffee-shopuri şi bordeluri, autorităţile din Eindhoven au realizat că problemele legate de droguri pot fi rezolvate de fapt printr-o şi mai amplă legalizare. Primăria doreşte, nici mai mult nici mai puţin, decât să înfiinţeze propriile culturi de marijuana, astfel încât să scoată din piaţă reţelele de trafic. Acestea nu au putut fi eliminate din cauză că vânzarea unor cantităţi mari de droguri uşoare şi cultivarea au rămas ilegale, furnizorii coffee shopurilor vânzându-le acestora canabis de peste 100 de milioane de euro pe an, pentru care nu plătesc taxe.

În Elveţia, ţară deja tolerantă cu consumatorii, în care 44% din tineri spun că au fumat cel puţin o dată în viaţă marijuana, populaţia a acceptat la ultimul referendum administrarea de heroină dependenţilor, respingând însă la limită legalizarea comerţului cu marijuana în scop recreativ, pentru a nu înlocui modelul actual de turism, cu cel mai dificil de gestionat din Amsterdam.

Indiferenţă în România

165-32497-0607_leaf_caseta_26.jpgCu paşi mai mult sau mai puţin avansaţi spre legalizarea drogurilor, ţările amintite au avut parte cel puţin de dezbateri publice serioase legate de necesitatea unei astfel de soluţii, pe care politicienii români le resping din start sau le îngroapă în ironii electorale. Mai mici decât în alte state care poartă de mulţi ani un război dur împotriva drogurilor, consecinţele negative ale prohibiţiei nu lipsesc în România doar pentru că autorităţile le ignoră. Potrivit Raportului mondial  privind drogurile 2009 (date pentru 2007), lansat săptămâna trecută de Biroul Naţiunilor Unite pentru Combaterea Drogurilor şi a Criminalităţii (UNODC), România nu se numără printre statele cu cele mai ridicate niveluri ale consumului sau traficului. Datele comparative privind preţurile şi evoluţia consumului în timp dau însă motive de îngrijorare.

Dacă pentru drogurile uşoare preţul plătit de consumatorii români este cel mai mare din sud-estul Europei şi printre cele mai mari din lume la grade de puritate comparabile (între 8,2 şi 9,6 dolari gramul de canabis, mai mult decât dublu faţă de ţări ca Turcia, Spania sau Grecia şi triplu faţă de Croaţia sau Serbia), heroina, care creează dependenţă fizică şi prezintă un risc ridicat de deces prin supradoză, este mult mai accesibilă decât în alte ţări. Consumatorul român putea cumpăra un gram de heroină, în 2006, potrivit UNODC, cu 50 de euro, mai ieftin decât în aproape toate ţările Europei Occidentale.

Lăsată în zona economiei subterane, piaţa drogurilor îşi racolează consuma­torii în zona în care îi poate atinge rapid pe cei mai vulnerabili, riscul activităţii ilegale determinând traficanţii să stimuleze vânzarea substanţelor care creează cea mai mare dependenţă, deci cea mai mare cerere sigură viitoare. În plus, orice intenţie a autorităţilor de a avertiza publicul asupra riscurilor diferite pe ca­re le prezintă diversele droguri sau substanţele în care acestea sunt dizol­vate (adesea mai pericu­loase decât drogul în sine, ca benzoca­ina folosită în amestec cu cocaina) ar fi zădărnicită, atâta timp cât obligaţia de a pedepsi consumul oricărui drog nu lasă loc pentru „protecţia consumatorului“. Vânzătorul legal de marijuana din coffee shopul olandez, care recomandă clientului „începător“ iarba cu cea mai mică „tărie“, este departe de traficantul ilegal de la colţul străzii.

Ilegal nu înseamnă inaccesibil

Incriminarea anumitor substanţe încurajează şi crearea altora noi, de sinteză, pe care autorităţile nu le descoperă imediat, şi ale căror consecinţe consumatorii le află când este prea târziu. Luna trecută, poliţiştii au anunţat o noutate absolută şi pentru piaţa românească: intrarea unui nou drog halucinogen.

Legile dure împotriva consumului  nu reuşesc să oprească sau să controleze vânzarea către minori, aşa cum se întâmplă în cazul alcoolului sau ţigărilor. Un sondaj recent realizat printre elevii de generală şi liceu (şcoli din judeţul Buzău)arată că, în ilegalitate, piaţa drogurilor îşi caută clienţii şi printre grupele vulnerabile de vârstă. Potrivit sondajului, singurele droguri oferite gratuit minorilor, chiar la şcoală, sunt cele ilegale (de la marijuana sau haşiş până la mult mai periculoasa heroină). Comercianţii de alcool şi tutun nu au nevoie să facă un astfel de „sampling“ ilegal, atâta timp cât îşi găsesc suficienţi clienţi aflaţi la vârsta la care au discernământ.

Potrivit Agenţiei Na­ţi­onale Antidrog (ANA), pre­valenţa consumului de droguri ilegale de-a lungul vieţii în rândul elevilor de 16 ani a crescut în ulti­mii ani, ajungând la 14,5% în 2007. Iar ilegali­tatea nu a făcut automat drogurile şi in­accesibile, o treime din tinerii din ţară (şi 40% din bucureşteni) afirmând că şi le pot procura uşor în 24 de ore.

Singurul succes pentru reducerea consumului de canabis vine dintr-o zonă surprinzătoare, cea a unei substanţe rămase legale, dar pentru care campaniile de informare şi educare au început să aibă efect: tutunul. Atât UNODC, cât şi Observatorul European pentru Droguri şi Toxicomanie (OEDT) au constatat o scădere a consumului de canabis în statele dezvoltate, OEDT găsind şi o explicaţie: scăderea consumului de tutun, cu care marijuana este adesea amestecată. O schimbare de atitudine obţinută la nivel cultural, care arată o destinaţie mai eficientă ce poate fi dată, prin programe de educaţie şi sănă­tate, fondurilor uriaşe cheltuite acum în vânătoarea inutilă de consumatori şi comercianţi de droguri. În România, sunt cercetate doar pentru consum în fiecare an peste 1.400 de persoane, dar nu există o evaluare a cheltuielilor publice totale angrenate de incriminarea drogurilor. Cât de mari pot fi acestea o arată estimările unor state mai interesate de statistici. OETD apreciază la 28-40 miliarde de euro cheltuielile publice anuale din UE, adică 60 de euro din banii fiecărui cetăţean al Uniunii. Statul bri­tanic cheltuieşte peste 20 miliarde de euro, cel italian, 6,4 miliarde de euro, pentru a opri o piaţă pe care consumatorii consumă de „numai“ patru miliarde de euro.

Câştig pentru buget şi economie

165-32499-0607_marijuanaleaf_26.jpgPosibilităţii de a direcţi­ona aceste sume în programe mai eficiente sau în lupta cu infracţiuni violente contra persoanei şi proprietăţii, legalizarea i-ar adăuga încasarea unor sume suplimen­tare la buget. În 2007, s-au confiscat în România 2,12 to­ne de canabis şi sute de kilograme de droguri de sinteză. La buget au intrat însă mai puţin de 33.000 de euro din valorificarea altor bunuri confis­cate de la traficanţi. Statele care iau în calcul legalizarea anticipează, din taxare, venituri de ordinul sutelor de milioane sau miliardelor de dolari, după mărimea pieţelor.

Un câştig suplimentar îl poate aduce în turism atitudinea tolerantă faţă de droguri. „Pentru a deveni oportuni­tate pentru un turism civilizat nu este însă suficientă simpla legalizare. Ca să atragi turişti de calitate, ca în Amsterdam, nu ca în America de Sud, unde ai acces uşor şi la droguri şi la prostituţie la orice colţ de stradă, e nevoie de integrarea într-un concept de imagine bine structurat“, spune Ciprian Enea, consultant Best Turism, precizând că e necesară o infrastructură specială, greu de obţinut într-o ţară care se descurcă greu şi cu modele de turism mai puţin sofisticate, de genul „pe urmele lui Dracula“. Pentru Olanda, tradiţia unui astfel de concept turistic, asociat valorilor de libertate in­di­viduală preţuite de populaţie, înseamnă o cifră de afaceri de aproape 380 milioane de euro pe an pentru cele peste 700 de coffee shopuri (pot vinde legal maximum cinci grame de canabis unui client şi pot păstra stocuri de cel mult 500 de grame), plus miliarde de euro cheltuielite suplimentar de turişti în ţară.

45% din consumatorii de canabis fumează doar ocazional, potrivit datelor folosite de UNODC în estimarea cererii globale, folosind 0,6 grame pe an, din care pot pregăti maximum 2-3 ţigarete

71mil. de europeni, adică circa 22% din populaţia adultă, au consumat canabis cel puţin o dată de-a lungul vieţii, potrivit OEDT. În ultimul an, au consumat canabis 23 de milioane de europeni adulţi

190 mil. de persoane din întreaga lume au consumat canabis în ultimul an, adică 4,4 % din populaţia totală a globului cu vârste între 15 şi 64 de ani, potrivit celei mai mari estimări UNODC

Consecinţele prohibiţiei, efectele legalizării

Radu Nechita, Lector dr. Universitatea „Babeş-Bolyai”, Facultatea de Studii Europene
Legalizarea producerii, comercializării şi consumului ar fi cea mai dură lovitură dată acestei „industrii“. Libertatea de intrare pe piaţă ar duce la prăbuşirea preţurilor până aproape de costul de producţie, care reprezintă un procent infim din preţul de vânzare către consumatorul final. Resursele „baronilor“ drogurilor s-ar diminua şi, odată cu ele, capacitatea de a corupe societăţile în care operează. Este probabilă şi reorientarea consumatorilor către drogurile mai „uşoare“ şi „naturale“ de la cele concentrate şi/sau chimice. Există riscul ca preţul mai redus să conducă la creşterea consumului, supraestimat însă în dezbaterea publică: în SUA, ponderea consumatorilor de cocaină e azi similară cu cea de dinaintea interzicerii. Pentru a contracara riscul, e obligatorie educaţia antidrog şi programe medicale. Costul ar fi mai mic decât cele 40 mld. dolari cheltuite anual doar de SUA în in­terminabilul şi ineficientul război împotriva drogurilor.

Citeşte, pe larg, opinia lui Radu Nechita.

Mihail Radu Solcan, Prof. dr. Facultatea de Filosofie, Catedra de Filosofie Politică şi Morală
Pot fi trataţi indivizii maturi precum copiii mici? Trebuie să le fie supravegheate şi corijate modurile de a se distra? Dacă admitem că indivizii maturi sunt liberi şi responsabili pentru acţiunile lor, atunci statul nu are cum să fie pus în postura de pedagog. Oricât rău şi-ar face sieşi cineva consumând narcotice pentru a se distra, nu există temeiuri pentru a-l trata ca o fiinţă imatură. Ceilalţi pot să-i interzică să se urce la volan, să manevreze macarale sub influenţa drogurilor ş.a.m.d., dar nu să se distreze pur şi simplu. Este perspectiva unui liberal, dar nici pentru un democrat statul-pedagog nu poate fi justificat. Pentru democrat, statul trebuie să fie sub controlul indivizilor, nu indivizii sub controlul statului. Or, statul-pedagog presupune un sistem de supraveghere şi intervenţie care nu urmăreşte să sesizeze starea opiniei publice – pentru a-i da ascultare -, ci „starea de spirit a populaţiei“, pentru a o îndrepta.

Citeşte, pe larg, opinia lui Mihail Radu Solcan.

Octavian-Dragomir Jora, Lector Univ. ASE, Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale
Dacă (prin prohibiţie n.r.) autoritatea publică amestecă potirele moralei şi dreptăţii, provoacă un multiplu stres social: a) alimentea­ză un climat de infracţionalitate care nu ar fi avut aceeaşi magnitudine în absenţa aparent necesarei prohibiţii; b) pentru a aplica prohibiţia (şi combate infracţionalitatea autentică provocată de ea), mobilizează coercitiv resurse suplimentare din economia productivă, împovărând-o, şi în loc să fie folosite doar în apărarea integrităţii persoanelor şi proprietăţilor, le iroseşte în acţiuni ce alimentează cer­cul vicios al infracţionalităţii (ridică bariere, traficanţii se repliază, canalele de distri­buţie se adaptează, cresc riscurile şi deci şi  costurile dejucării prohibiţiei, dependenţii au o factură mai mare de plătit şi unii aleg să devină infractori pentru a o achita). Funcţia legii este de a pune ordine între oameni, nu în oameni. În societate, nu drogurile sunt ră­ul paradigmatic, ci frauda, tâlhăria, violul, omuciderea.

Citeşte pe larg opinia lui Octavian-Dragomir Jora.

Cosmin Marinescu, Conf. Univ. Dr. , Catedra de economie ASE Bucureşti, Coordonator al Centrului pentru Economie şi Libertate (ECOL)
Când drogurile sunt aduse în legalitate are loc eliminarea riscurilor cu producţia şi contrabanda, a costurilor cu mituirea oficialilor din poliţie şi politică. Preţurile drogurilor vor fi semnificativ mai mici, şi tot mai mici vor fi şi faptele antisociale ale dependenţei. Mulţi se tem să vadă în jurul lor oameni a căror judecată şi ale căror acţiuni sunt alterate de „prafurile interzise“. „Liberul arbitru“ şi acţiunile oamenilor sunt însă „alterate“ continuu şi prin diverse alte „bunuri“: alcool, tutun, jocuri de noroc, dragoste, oboseală etc. De aici nu rezultă că acestea ar trebui, ori ar putea fi, interzise. Faptul că, având un cuţit în posesie, oricând cineva ar putea deveni infractor nu ne poate folosi, sub nicio formă, pentru a interzice producţia şi comercializarea cuţitelor. Şi cu atât mai puţin pentru a-l aresta pe acest cineva – traficant, consumator de droguri ori purtător de cuţit – pentru pericolul potenţial pe care îl reprezintă.

Citeşte pe larg opinia lui Cosmin Ştefan Marinescu.

Bogdan Glăvan, Conf. Univ. Dr. Universitatea Româno-Americană, membru fondator ECOL, deţinător site www.logec.ro
Un mare număr de economişti, inclusiv lau­reaţi Nobel, s-au pronunţat pentru legalizarea drogurilor. Principalele efecte ar fi:
• Scăderea preţului acestora şi, în consecinţă, scăderea criminalităţii asociate în prezent cu traficul de droguri.
•Creşterea transparenţei comerţului şi ate­nuarea sensibilă a problemelor informaţionale cu care se confruntă consumatorii. Printre altele, îmbunătăţirea calităţii drogurilor (prin certificare) ar elimina o serie de riscuri la care se expun cumpărătorii, precum riscul de supradoză sau problema purităţii incerte.
• Reducerea cheltuielilor publice asociate cu combaterea traficului de droguri, eliberându-se astfel fonduri pentru educarea publicului şi pentru asigurarea tratamentului medical în cazul celor dependenţi.

Citeşte pe larg opinia lui Bogdan Glăvan.