Un fost membru al CNA a făcut dezvăluiri incendiare în ceea ce privește dezastrul Realitatea TV. Soarta ar fi fost pecetluită chiar de Ponta.
Narcisa Iorga, fost membru al CNA, a făcut o serie de acuzații fără precedent care îl vizează direct pe Victor Ponta. Ea a dezvăluit că Realitatea TV își pierde azi licența pe baza unui articol declarat neconstituțional, într-o ordonanță de urgență adoptată cu dedicație de Victor Ponta.
„Este prima televiziune de știri din România și a fost un ghimpe insuportabil în coasta lui Victor Ponta. A făcut tot ce a fost posibil pentru a desființa acest post și acum cred că-și râde-n barbă. Din fericire, Realitatea TV nu moare, ci va continua emisia pe Realitatea Plus, din câte înțeleg. Transferuri de emisii s-au mai făcut de-a lungul timpului, nu e o premieră. Amintesc aici doar România TV și B1, dar s-au schimbat societăți și la Antene.
Ca să nu se bucure orice nebun pentru suprimarea unui post de televiziune adus în stare de insolvență de un management care nu are nicio legătură cu cel actual, nici cu jurnaliștii care muncesc de 18 ani pentru ca acest post să se păstreze decent într-un audiovizual dominat de promiscuitate, am să fac un scurt istoric al obsesiei lui Ponta pentru închiderea Realității TV”, a susținut Narcisa Iorga.
Ea a reltata că în noiembrie 2012, Victor Ponta a emis o ordonanță de urgență prin care a modificat Legea audiovizualului, lege organică.
„Eram în plen, în sala de ședințe a CNA, unde există câteva monitoare care transmit în direct mai multe posturi de televiziune. Așa am aflat și noi că Guvernul USL ne modifica legea. Pentru orice modificare adusă acestei legi, CNA trebuie consultat. Așa spune Constituția. Pentru Ponta, legea era facultativă atunci când voia să-și atingă scopul. Bine, nu doar pentru el… Împreună cu alți patru colegi din CNA, am reacționat imediat, catalogând un abuz demersul lui Ponta.
Văzând amploarea aberației pe care singur o comisese, Ponta a dat înapoi, declarând că OUG n-a fost publicată în Monitorul oficial, că mai trebuie să fie avizată de Ministerul Justiției și alte instituții. Totuși, anunțul fusese făcut în conferință de presă, de către purtătorul de cuvânt Andrei Zaharescu, de la pupitrul Guvernului. Evident, era o o minciună marca Ponta. Ordonanța fusese adoptată, dar a renunțat s-o mai publice. Pentru moment.
A revenit în aprilie 2013, când a emis o altă ordonanță, tot fără să consulte CNA. A introdus articolul referitor la retragerea licenței audiovizuale pentru posturile de televiziune aflate în insolvență, pe lângă articolele care vizau scoaterea firmelor de publicitate ca intermediari în audiovizual. Scandal mare, din nou. Ordonanța intră însă în vigoare. Totuși, CNA nu avea niciun fel de atribuții în privința insolvenței. Pe 2 octombrie 2013, Ponta mai dă o ordonanță de urgență privind procedurile de prevenire a insolvenței, care prevedea suspendarea licențelor audiovizuale în cazul societăților comerciale care intră în procedură de insolvență”, a susținut fosta membră a CNA.
Ea a arătat că articolul 81 (3) din Ordonanța de urgență privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență a fost modificat așa: „În cazul în care activitatea debitorului se află sub incidenţa prevederilor Legii audiovizualului nr.504/2002, ca urmare a deschiderii procedurii şi până la data confirmării planului de reorganizare se suspendă licenţa audiovizională, în sensul Legii audiovizualului nr.504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, cu începere de la data primirii comunicării de către Consiliul Naţional al Audiovizualului. În planul de reorganizare vor fi prevăzute condiţiile de exercitare a dreptului de a difuza, într-o zonă determinată, un anume serviciu de programe, condiţii ce vor fi suspuse aprobării prealabile a Consiliului Naţional al Audiovizualului”.
Narcisa Iorga a mai spus că ordonanța a fost contestată la Curtea Constituțională și după numai o săptămână, a fost declarată neconstituțională.
„Toată tărășenia a fost menționată în raportul FreeEx din 2014. Așadar, subliniez faptul că Realitatea TV își pierde azi licența pe baza unui articol declarat neconstituțional într-o OUG adoptată cu dedicație. Ponta nu se lasă.
În iunie 2014, trece prin Parlament, cu largul concurs al USL, legea insolvenței, dar și a audiovizualului, în care este inclusă condiția ca posturile de televiziune aflate în insolvență să-și piardă licența audiovizuală. Așadar, să nu credeți în lacrimile de crocodil ale unor liberali care vor plânge, poate, de mila Realității TV! CNA, nu ANAF, este singura instituție care poate retrage licențele audiovizuale. Nu știu dacă cineva a cerut excepție de neconstituționalitate în instanță pe acest articol. Cert este că de atunci, Realitatea TV a pierdut pe rând licențele posturilor locale. O moarte lentă a unui post de televiziune care nu a făcut niciodată dezastrul care altora le-a adus audiențe mari, cu știri de can-can, cu manele și nunți țigănești, cu bătăi în direct, la ore de mare audiență și despre care am spus întotdeauna că au avut un impact devastator asupra publicului, deci asupra societății. Agresivitatea pe care o vedem astăzi la tot pasul, din păduri până în Parlament, s-a instalat încet, ca un cancer, în societatea românească odată cu slăbirea autorității CNA, mai cu seamă după decesul lui Ralu Filip. Am mai spus asta de mii de ori. Nu e o noutate. Am mai spus și că Ponta a modificat legea audiovizualului special pentru a închide Realitatea TV.
Așadar, astăzi, repet: Ponta își vede visul cu ochii: a închis Realitatea TV. Bucurați-vă, dacă puteți”, a conchis Narcisa Iorga.