Legătura dintre șomaj și terorism

Aș dori să vă spun o poveste despre un copil dintr-un mic oraș. Nu-i cunosc numele, dar îi știu povestea. Trăiește într-un mic sat din sudul Somaliei. Satul se află în apropiere de Mogadishu. Seceta aduce satul la sărăcie și la limita foamei. Cum nu rămâne nimic pentru băiat în acel sat, acesta pleacă în marele oraș, în acest caz Mogadishu, capitala Somaliei. Când ajunge acolo, nu găsește nici o oportunitate, niciun loc de muncă, nicio cale de a continua. Ajunge să trăiască într-un cort la periferia capitalei. Trece poate un an, nimic. Într-o zi, un domn se apropie de el și îl invită la prânz. apoi la cină, apoi la micul dejun. Întâlnește acest grup dinamic de oameni, care-i ușurează situația. I se dau niște bani pentru a-și cumpăra haine noi, sau pentru a-i trimite familiei. I se prezintă o tânără fată. Ulterior se căsătoresc. Începe o nouă viață. Acum are un scop în viață.

Într-o zi frumoasă din Mogadishu, sub un cer azuriu, o bombă explodează. Acel copil de la sat cu mari vise la oraș era atentatorul sinucigaș, iar grupul dinamic de oameni era al Shabaab, o organizație teroristă legată de al-Qaida.

Cum se face că un copil de la sat, care-și caută un rost la oraș, sfârșește prin a se sinucide ? Era în așteptare. Aștepta o oportunitate, aștepta să-și înceapă viitorul, aștepta o cale de a merge mai departe, acesta a fost prima șansă care a apărut. Asta l-a scos prima dată din ceea ce se numește așteptare.

Iar povestea lui se repetă în centrele urbane din toată lumea. E povestea tinerilor urbani fără serviciu, privați de drepturi, care declanșează revolte în Johannesburg, în Londra, care caută altceva în afară de așteptare. Pentru tineri, promisiunea marelui oraș, visul marelui oraș este șansa unui serviciu, șansa bogăției, dar tinerii nu beneficiează egal de prosperitatea orașelor lor. De cele mai multe ori, tinerii sunt cei cu rata cea mai mare de șomaj. În 2030, trei orășeni din cinci vor avea sub 18 ani. Dacă nu includem tinerii în progresul orașelor noastre, dacă nu le oferim oportunități, povestea așteptării și a porții de scăpare către terorism, violență, va fi povestea orașelor în versiunea 2.0. În orașul meu natal, Mogadishu, 70% din tineri sunt fără serviciu. 70% nu muncesc, nu merg la școală. În mare, nu fac nimic.

M-am întors în Mogadishu luna trecută, și am vizitat spitalul Madina, spital în care m-am născut. Stăteam în fața acelui spital ciuruit de gloanțe și mă gândeam: dacă n-aș fi plecat niciodată de aici ? Dacă aș fi fost forțat să intru în aceeași stare de așteptare ? Aș fi devenit un terorist ? Nu sunt tocmai sigur de răspuns.

Motivul pentru care eram în Mogadishu în acea lună era pentru a găzdui un summit de tineri leaderi și antreprenori. Am reunit aproape 90 de tineri leaderi somalezi. Ne-am așezat și-am reflectat la soluții pentru cele mai mari provocări a orașului.

Unul din tinerii din cameră era Aden. A mers la facultate în Mogadishu, a absolvit. Nu erau nici locuri de muncă, nici oportunități. Mi-l amintesc spunându-mi, întrucât era un tânăr absolvent, șomer, frustrat, era ținta perfectă pentru al Shabaab și alte organizații teroriste. Organizații care căutau oameni ca el.

Dar povestea ia o altă turnură. În Mogadishu, cea mai mare barieră pentru a ajunge de la A la B sunt drumurile. 23 de ani de război civil au distrus complet sistemul de drumuri, iar motocicleta poate fi cel mai ușor mod pentru a te deplasa. Aden a văzut în asta o oportunitate pe care a fructificat-o. A deschis o companie de motociclete. A început prin a închiria motociclete localnicilor care nu-și permiteau să le cumpere. A cumpărat 10 motociclete, cu ajutorul prietenilor și al familiei iar visul lui este să se extindă la câteva sute de motociclete în următorii trei ani.

Cum e această poveste diferită ? Ce face povestea lui diferită ? Cred că e vorba despre abilitatea de a identifica și a de profita de o oportunitate. E vorba de antreprenoriat, iar antreprenoriatul poate fi cea mai puternică armă împotriva așteptării. Le dă posibilitatea tinerilor să fie creatorii oportunităților economice pe care la caută cu atâta disperare.

Iar tinerii pot fi învățați să devină antreprenori. Aș dori să vă vorbesc despre un tânăr care a participat la întâlnirile mele, Mohamed Mohamoud, un florar. Mă ajuta să învăt niște tineri, la summit-ul de antreprenoriat, cum să fie inovatori și să creeze o cultură a antreprenoriatului. El e de altfel primul florar pe care Mogadishu l-a văzut în ultimii 22 de ani, iar de curând, pănă să apară Mohamed, dacă doreai flori pentru nuntă, foloseai buchete din plastic aduse din străinătate. Dacă întrebai pe cineva „Când ai văzut ultima oară flori proaspete ? " pentru mulți din cei care au crescut în războiul civil, răspunsul ar fi fost „Niciodată."

Așa că Mohamed a sesizat o oportunitate. A deschis o companie de amenajare a teritoriului și de design floral. A creat o fermă în vecinătatea lui Mogadishu, a început să cultive lalele și crini, care spunea că pot supraviețui în clima uscată din Mogadishu. Și a început să livreze flori la nunți să creeze grădini caselor și afacerilor din jurul orașului, iar acum lucrează la crearea primului parc public din Mogadishu din ultimii 22 de ani. Nu există parcuri publice în Mogadishu. Vrea să creeze un loc în care familiile și tinerii să se adune și, spune el, să miroasă proverbialii trandafiri. Apropo, el nu cultiva trandafiri pentru că au nevoie de prea multă apă.

Așa că primul pas constă în a inspira tinerii, iar în acea cameră, prezența lui Mohamed a avut un impact profund asupra celorlalți tineri. Nu s-au gândit niciodată cu adevărat să-nceapă o afacere. S-au gândit să lucreze pentru un ONG, să lucreze pentru guvern, dar povestea asta cu inovația a avut un impact puternic asupra lor. I-a forțat să-și vadă orașul ca pe un loc al oportunităților. I-a încurajat să creadă că pot fi antreprenori, că pot fi persoane care aduc schimbare. În final, au venit cu soluții inovatoare pentru cele mai mari provocări cu care se confrunta orașul lor. Veniseră cu soluții antreprenoriale pentru probleme locale.

Deci, a inspira tinerii și a crea o cultură a antreprenoriatului e un pas foarte mare, dar tinerii au nevoie de capital, pentru ca ideile lor să devină o realitate. Au nevoie de expertiză și de mentorat pentru a-și putea lansa și dezvolta afacerile. Conectează tinerii cu resursele de care au nevoie, oferă-le sprijinul de care au nevoie pentru a trece de la idee la creație, și vei obține catalizatori ai dezvoltării urbane.

Pentru mine, antreprenoriatul e mai mult decât deschiderea unei afaceri. E vorba de a crea un impact social. Mohamed nu doar vinde flori. Cred că el vinde speranță. Parcul păcii, căci așa se va numi parcul său, când va fi creat, va transforma cu adevărat modul în care oamenii văd acest oraș. Aden a angajat copii ai străzii pentru a-l ajuta cu închiriatul și întreținerea motoretelor. Le-a oferit șansa de a scăpa din paralizia așteptării. Acești tineri antreprenori au un impact extraordinar asupra orașelor lor.

Așa că sugestia mea este să transformăm tinerii în antreprenori, să le păstrăm și să le întreținem inovațiile aferente și vom avea mai multe povești cu flori și parcuri ale păcii decât cu bombe și stări de așteptare.