Ce legătură există între Călin Georgescu și Donald Trump?

Surpriza alegerilor prezidențiale din România, Călin Georgescu, a povestit despre relația sa neștiută cu Donald Trump și cu mâna dreaptă a acestuia, Robert F. Kennedy Jr., viitorul ministru al Sănătății din SUA.

„Suntem în relații extrem de apropiate”, a declarat el, referindu-se la Kennedy Jr., nepotul celebrului președinte John F. Kennedy. Călin Georgescu a dezvăluit că legătura lor strânsă se întinde pe mai bine de 15 ani, fiind cimentată de colaborări și idei comune. Mai mult, el a scris prefața cărții lui Kennedy, „Adevăratul Anthony Fauci: Bill Gates, Big Pharma și războiul global împotriva democrației și sănătății publice”, tradusă și în limba română.

„I-am scris prefața la această carte care spune adevărul despre situația globală. Kennedy este actualul ministru al Sănătății desemnat de Trump și suntem aliniați în multe privințe”, a explicat politicianul. Acesta a dezvăluit că Robert Kennedy Jr. va face dezvăluiri despre dosare secrete legate de sănătatea publică și democrație, ceea ce ar putea schimba cursul politicii internaționale.

„V-am adus cartea lui Kennedy, care este ministru, viitor secretar de stat pe Sănătate. Eu i-am scris prefața. Suntem în relații extrem de apropiate, i-am scris prefața la cartea despre adevărul despre această situație și despre Fauci.

Dacă toți au luat-o razna înseamnă că și eu am luat-o, dar cert este un lucru că sunt dovezi foarte clare, iar actualul ministru al Sănătății, mă rog secretar de stat pe sănătate, Robert Kennedy, a declarat precis și la obiect cum vor fi declasificate toate dosarele referitoare la acest subiect”, a dezvăluit Călin Georgescu în cadrul podcastului „TATULICI LA FANAT1K”.

Ce se va întâmpla mai departe?

Dar surprizele nu se opresc aici! Potrivit profilerului H.D. Hartmann, „efectul Trump” se simte deja și în România. Dacă Călin Georgescu intră în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, Kennedy Jr. ar putea veni personal în România pentru a-l susține pe prietenul său.

„Informație din Statele Unite: dacă Călin Georgescu intră în turul 2, Kennedy Jr. vine în România să-l sprijine. Cei doi se cunosc de 15 ani. Efectul Trump se vede și aici”, a explicat profilerul H. D. Hartmann.

Această alianță transatlantică dintre Georgescu, Kennedy Jr. și Trump ar putea remodela nu doar politica românească, ci și raporturile internaționale. Într-un context global tensionat, relațiile personale devin mai mult decât simple legături: sunt arme politice de calibru. Rămâne de văzut cum va influența această conexiune spectaculoasă de la Washington D.C. la București bătălia finală pentru Cotroceni. Un lucru este sigur: jocurile politice de anul acesta au căpătat o dimensiune globală!