Legătura Mircea Geoană – Vladimir Putin. Ce a scos la iveală o investigație internațională

Mircea Geoană

SURSA FOTO: Facebook, Mircea Geoană

O investigație internațională realizată de „The Organised Crime and Corruption Reporting Project” (OCCRP) arată că un coordonator al campaniei lui Mircea Geoană este partener de afaceri cu un propagandist rus.

Potrivit investigației realizate de „The Organised Crime and Corruption Reporting Project” (OCCRP), un coordonator al campaniei lui Mircea Geoană este partener de afaceri cu un propagandist rus. Acesta a fost în Crimeea de cel puțin 10 ori după anexarea din 2014, potrivit gandul.ro

Au ieșit la iveală mai multe informații despre coordonatorul campaniei lui Mircea Geoană

OCCRP arată că este vorba despre Rareș Mănescu, fost primar din Sectorul 6. Acesta a înființat o firmă alături de un om de afaceri din Rusia în timp ce se ocupa de campania lui Mircea Geoană pe vremea în care acesta era secretar general adjunct la NATO, notează publicația.

Potrivit anchetei, există mai multe ramificații care ar duce la un mercenar. El a luptat în Donbas de partea rușilor, conform informațiilor publicate de OCCRP.

Rareș Mănescu a înregistrat în Ilfov o companie alături de Aleksei Kozlov

OCCRP subliniază că fostul liberal Rareș Mănescu a înregistrat în Ilfov o companie alături de un om de afaceri rus, Aleksei Kozlov. Acesta din urmă spune că este specialist în acvacultură și autodeclarat fanatic al pescuitului.

Rețeaua de jurnaliști notează că Registrul Comerțului din România a înregistrat primul document de constituire a companiei lui Kozlov și Mănescu pe 31 mai. La momentul respectiv, era vorba de o cerere prin care se verifica dacă numele viitoarei companii Beluga Ventures este disponibil.

În dosarul de înființare a fost inserat și un proces-verbal din 24 aprilie 2024 al consiliului de administrație al companiei lui Kozlov din Estonia. Noua afacere din România urma să fie înregistrată cu ajutorul firmei sale din Tallinn, potrivit OCCRP.

„The Organised Crime and Corruption Reporting Project” arată apoi că planul de afaceri pentru România data din 13 ianuarie 2022.

În schimb, cei doi nu au clarificat dacă relația de afaceri a început înainte sau după ce Mănescu a devenit coordonator al campaniei pentru Geoană.

SURSA FOTO: Facebook, Mircea Geoana

Geoană a subliniat că Mănescu nu a fost niciodată șeful său de campanie

OCCRP citează apoi un e-mail intern de la organizația lui Geoană. Potrivit e-mailului, Mănescu era numit coordonator al campaniei pe București. E-mailul ar fi datat 5 aprilie.

O altă invitație arată că Mănescu a vorbit cu activiștii pe 13 aprilie despre „progresul în crearea structurii organizaționale și a rețelelor de sprijin”.

Invitația lui Mănescu ar fi fost trimisă cu doar 11 zile înainte de data procesului-verbal întocmit în Tallinn pentru firma rusului Kozlov, potrivit investigației realizate de OCCRP.

Campania prezidențială a început oficial pe 11 septembrie 2024

Publicația notează apoi că 11 septembrie 2024 a fost ziua în care a început oficial campania lui Mircea Geoană pentru alegerile prezidențiale. A fost la o zi după ce și-a încheiat mandatul ca adjunct al secretarului general NATO.

Totuși, Mănescu ar fi fost implicat activ în organizarea campaniei încă din aprilie 2024. Acest lucru reiese din e-mailuri interne și documente obținute de OCCRP.

Fostul oficial NATO a negat că ar fi desfășurat activități electorale înainte de septembrie. Totodată, a spus că Mănescu nu a fost niciodată șeful său de campanie.

Geoană a afirmat și că nu are cunoștință despre afacerile lui Mănescu cu Aleksei Kozlov.