Cornelia Catanga a încetat din viață la vârsta de 63 de ani. Cântăreața de muzică lăutărească a murit vineri dimineață. Un stop cardiorespirator suprapus cu un Covid i-au fost fatale. Catanga a fost extrem de cunoscută publicului larg. Nu toată lumea știe, însă, că celebra cântăreață a fost extrem de apropiată și de familia Ceaușescu. Detalii despre relațiile cu fratele sau fiul dictatorului, Nicu Ceaușescu, au fost date chiar de către ea.
Informația că celebra Cornelia Catanga nu se mai află printre noi a zguduit România în această dimineață. Dacă despre cauzele morții s-au dat detalii pe larg, nu toată lumea știe amânunte din viața îndrăgitei artiste. Mai exact, Cornelia Catanga a avut o relație foarte strânsă cu familia Ceaușescu.
Chiar Catanga a dat detalii despre legătură a existat între ea familia dictatorului. Mai exact, băiatul celebrei cântărețe a fost botezat de fratele dictatorului Nicolae Ceaușescu, Ion Ceaușescu. Catanga a povestot la un moment dat, pentru impact.ro, că pe Ion Ceaușescu l-a ales ca naș pentru fiul ei.
”Pentru Nicolae Ceaușescu n-am prea cântat, ci pentru Ion, fratele lui Nicolae, și pentru Nicu Ceaușescu, fiul lui. Ion îmi știa toate versurile, pe de rost. Dacă te încurcai, te completa el, îi plăcea piesa ”Aseară fusei la bal și m-a furat un țigan!”, nici nu mai știu toate versurile, era o piesă la modă p-atunci, fiecare solist avea versurile lui. Pe Ion Ceaușescu l-am ales ca naș pentru fiul nostru. Alexandru e botezat de el. Ion Ceaușescu a murit anul acesta. Din păcate, nu am ajuns la înmormântare, din cauza pandemiei”, a spus Cornelia Caranga.
Catanga, detalii inedite despre iubirile lui Nicu Ceaușescu
Nici unul dintre copiii dictatorului nu a fost indiferent în fața prestației oferite de îndrăgita artistă. Este vorba de Nicu Ceaușescu. Acesta îi cerea lui Catanga să-i cânte melodii de dragoste. La acel moment, fiul Elenei și al lui Nicolae Ceaușescu era îndrăgostit de o superba solistă.
„Nicușor ne plăcea enorm ca artiști, și pe mine și pe soțul meu, Aurel Pădureanu. El a zis să stăm pe lângă el, la petreceri, îi cântam piese de inimă albastră. Pe atunci, Nicușor era îndrăgostit de Jeanina Matei, superba solistă, venea cu ea. Apoi ea s-a mutat în Italia, i-a despărțit Elena Ceaușescu. N-o suporta că era foarte frumoasă. El însă o sorbea din priviri, stăteau cuminți și asistau la petrecere”, a mai mărturisit Catanga.