O ţară atât de excentrică – şi la propriu şi la figurat – încât totul ajunge să pară un experiment care să afle ce se întâmplă când cineva este împins cu spatele pe marginea prăpastiei  zonei euro. Se agaţă? Sare? Mai scapă?

Totuşi, Cipru a fost o ţară pivotală în istoria recentă a Uniunii Europene şi una dintre cauzele concrete ale crizei.

Cea mai mare bizarerie este aceea că o ţară a Uniunii Europene dar nemembră NATO este ocupată militar, în proporţie de trei optimi de o ţară candidată la Uniunea Europeană dar membră NATO – Turcia. Şi tot de aici au pornit problemele Greciei.

Cipru s-a separat de Marea Britanie în 1960. Grecii – majoritari – doreau unificarea cu ţara de origine, caz în care turcii – minoritari – ar fi preferat secesiunea. Pentru că populaţiile erau amestecate teritorial, s-a preferat soluţia de mijloc a independenţei. Ca garanţie, tratatul de separare prevedea un Senat şi o Curte Constituţională egal împărţite între greci şi turci.

Grecii n-au acceptat situaţia prea multă vreme. Dictatura coloneilor de la Atena a forţat o lovitură de stat unionistă la Nicosia, care l-a îndepărtat pe “părintele naţiunii”, Arhiepiscopul Makarios. Turcia era pregătită minuţios – în doar cinci zile, a invadat nordul insulei provocând eşecul loviturii de stat dar şi prăbuşirea dictaturii din Grecia.

Invazia Turciei a fost legitimă, în limitele tratatului de separare care îi permitea să intervină militar exact în astfel de situaţii. Însă rămânerea pe teritoriul cipriot după ce ameninţarea a fost îndepărtată nu mai e legitimă.

De aici s-a inflamat tensiunea militară dintre Grecia şi Turcia la nivelul pe care îl ştim şi astăzi.

Iar drept consecinţă, Grecia a dedicat apărării un procent din economie de câteva ori mai mare decât orice altă ţară europeană, ajungând la o armată cu totul supradimensionată. Singure, cheltuielile militare fac diferenţa dintre datoria uriaşă a Greciei şi datoriile mari ale majorităţii celorlalte ţări.

Se spune despre greci că sunt leneşi şi că nu plătesc taxe. Din statistici reiese că nu e aşa deloc. Ca număr de ore muncite, grecii sunt primii în Europa, chiar dacă productivitatea este ceva mai scăzută. Ca nivel de colectare a taxelor în PIB, Grecia este doar cu puţin mai jos decât media UE. Deficitul este însă mare tocmai din cauza cheltuielilor militare. Fără ele, adunate în patru decenii, datoria publică elenă n-ar depăşi 100% din PIB.

Însă starea de conflict din Mediterană a creat un circuit financiar foarte lucrativ. Folosindu-se de statutul nealiniat, Cipru a avut tot timpul acces la resurse financiare mai diverse, ca de exemplu cele ruseşti. În ultimul deceniu, relaţia s-a cimentat, iar aderarea la UE şi la euro a făcut-o aproape instituţională. De exemplu, unul dintre circuitele financiare greco-germano-ruso-cipriote ar putea fi supranumit "submarinul":

Continuarea pe riscograma.ro