Legături ascunse între milionarul Puiu Popoviciu şi fiul lui Joe Biden! Dezvăluiri din interior

Joe Biden

Ies la iveală dezvăluiri absolut incredibile despre legătura ascunsă dintre milionarul român, Puiu Popoviciu şi fiul preşedintelui SUA, Hunter Biden. Presa din Marea Britanie a făcut publice mai multe convorbiri dintre Popoviciu şi fiul lui Joe Biden.

Ies la iveală amănunte incediare despre fiul lui Joe Biden, Hunter Biden şi milionarul român, Puiu Popoviciu. Publicaţia britanică, Daily Mail a publicat mai multe schimburi de emailuri din 2016 între Hunter Biden – fiul președintelui SUA, Louis Freeh – fost șef FBI și mai mulți avocați americani pe tema apărării lui Puiu Popoviciu.

Corespondenţa secretă despre Puiu Popoviciu

Puiu Popoviciu a fost condamnat în august 2017 la 7 ani de închisoare într-un dosar de corupție instrumentat de DNA.

Într-unul dintre emailurile făcute publice de către Daily Mail dintr-un laptop pierdut al lui Hunter Biden, acesta îi scria în iunie 2016 lui Freeh că Popoviciu este clientul său, că a devenit foarte apropiat de acesta. Mai mult, Biden junior susținea că omul de afaceri este ” tratat rău de suspectul sistem judiciar român”.

Fiul lui Joe Biden, la acea vreme vicepreședintele SUA și un mare promotor al luptei anticorupție, îi cerea lui Freeh să preia cazul lui Popoviciu.

După ce Freeh a acceptat să preia cazul, acesta, împreună cu echipa americană de avocați Boies Schiller Flexner LLP, la care lucra și Hunter Biden, au încercat să pună la punct atât o campanie media, cât și mai multe întâlniri atât cu ambasadorul SUA Hans Klemm, cât și cu oficiali guvernamentali români, potrivit emailurilor prezentate de Daily Mail.

Totul a fost stopat

Publicația britanică scrie, citând un fost membru al echipei lui Popoviciu, că nici campania mediatică nu a fost pornită, și nici fostul ambasador Klemm nu a luat poziție publică în apărarea lui Popoviciu.

Puiu Popoviciu a fost condamnat la 7 ani de închisoare în august 2017 în dosarul Băneasa. Acum, omul de afaceri se află la Londra, în procedură judiciară privind predarea către România.

În iulie anul trecut, o curte din Regatul Unit a decis predarea lui Popoviciu la București, însă sentința nu este definitivă și se așteaptă judecarea recursului declarat de omul de afaceri.