Ministrul de externe al Chinei, Wang Yi, și șeful serviciului de politică externă a UE, Josep Borrel, au avut, pe 9 iunie, cea de-a zecea rundă a dialogului strategic chino-european, care, după cum a observat, la obișnuitul său briefing, purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, este menit „să pregătească baza de colaborare în viitoarea etapă”.

Departamentul pentru politică externă chinez subliniază faptul că conducerea chineză dă o mare importanță acestui format de colaborare cu structurile europene, deoarece contribuie la dezvoltarea cu succes a cooperării bilaterale în toate direcțiile, inclusiv în ceea ce privește problemele care se referă la eforturile comune în lupta împotriva răspândirii coronavirusului de tip nou, notează publicația rusească Nezavisimaia Gazeta.

Politica SUA nu reprezintă o variantă potrivită pentru Europa

Politica de rivalitate sistemică pe care SUA o impun aliaților săi europeni nu constituie o variantă potrivită pentru Europa, reiese din recentul raport intitulat „Legăturile comerciale și de investiții ale UE și Chinei în perioadele dificile”, pregătit pentru Comitetul pentru comerțul internațional al Parlamentului European.

Importanța Beijingului ca partener nu poate fi pusă dintr-o dată între paranteze: pentru cooperarea chinezo-europeană există prea mulți factori naturali. În noua realitate, UE va trebui să dezvolte o abordare mai bine gândită și mai nuanțată în ceea ce privește China, stabilind condițiile pentru o coexistență fructuoasă și reciproc avantajoasă.

Cu toate acestea, Comunitatea Europeană nu trebuie să-și piardă vigilența: ea are nevoie de instrumente de protecție a propriilor interese și valori. Nimeni nu anulează necesitatea unei politici clare în domeniul concurenței în sfera afacerilor și al mecanismelor de reglementare a potențialelor litigii între companiile europene și cele chinezești.

Exportul european poate fi influențat

Desigur, pe lângă comerțul bilateral și investiții, relațiile chino-europene sunt determinate indirect de legăturile cu terțe părți. Prin urmare, după cum susțin cercetătorii, o afacere comercială între SUA și China poate influența exportul european în China. Mai mult decât atât, aceste înțelegeri pot determina modul în care partea chineză duce politica comercială și de investiții în raport cu SUA sau cu partenerii comerciali ai acestora. Aproximativ în același mod, influența crescândă a Chinei asupra economiei Asiei Centrale și a relațiilor ei cu Rusiei pot influența relațiile acestor țări și a Chinei înseși cu țările membre ale UE. Efectul economic de pe urma acestui lucru ar putea fi unul pozitiv, dacă comerțul UE cu țările Asiei Centrale va primi un impuls. Există însă și riscurile unor consecințe negative, în cazul în care aceste economii se concentrează complet pe China ca partener comercial exclusiv al lor.

Cu toate acestea, terțele părți nu pot prestabili, în mod ultimativ, modul în care vor evolua relațiile bilaterale ale cuiva. Complicațiile apărute în confruntarea americano-chineză din cauza consecințelor pandemiei au evidențiat caracterul insolvabil al abordării unilaterale a încercărilor de constituire a unei noi realități politice și economice. Ținând cont de profunda integrare reciprocă a economiilor mondiale, voința unui singur actor internațional s-a dovedit insuficientă pentru a convinge lumea că este necesar ca China să fie „pedepsită” – cu toată justețea întrebărilor care i-au fost adresate cu privire la răspândirea noii infecții. În noile condiții, situația globală va depinde de un întreg set de progrese strategice locale. Acest lucru conferă încredere că, în realitatea post-pandemie, hotărârile unilaterale vor înceta să mai fie un instrument eficient de politică externă.