Noi reguli pentru cei care stau la bloc. Autoritățile locale dintr-un oraș din România au luat măsuri astfel încât toți proprietarii să respecte prevederile legale. Acțiunea vizează asociațiile de proprietari. Despre ce e vorba?
Asociațiile de proprietari din Craiova sunt obligate să se conformeze noilor reguli începând din acest an. Măsura a fost stabilită în urma unei decizii de ultim moment luate de către autoritățile locale din Prmăria Craiova.
Noua măsură impune președinților asociațiilor de proprietari din Craiova să raporteze dacă membrii comitetului executiv și președintele întrunesc calitatea de proprietari. De asemenea, autoritățile doresc să fie informate dacă aceștia au antecedente penale.
Reguli mult mai stricte pentru asociațiile de proprietari
Regulile mult mai stricte pentru asociațiile de proprietari au fost luate ținând cont de un anumit context. E vorba de situația în care mulți dintre membrii acestora nu îndeplinesc cerințele impuse de lege. Potrivit inspectorilor din cadrul Primăriei, numeroși reprezentanți ai proprietarilor nu posedă acte de proprietate. Ei nici nu au semnat acordul de asociere al proprietarilor.
Prin urmare, toate documentele semnate de acești reprezentanți încalcă regulile legii asociațiilor de proprietari. Conform legislației, doar persoanele care sunt proprietari au dreptul de a participa la vot, de a candida și de a fi alese sau selectate în cadrul structurii organizaționale a unei asociații.
Nu toți cei de la bloc respectă legea
Cu toate acestea, nu toți respectă aceste prevederi legale.
”Toţi proprietarii membri ai asociaţiei de proprietari au dreptul să participe, cu drept de vot, la adunarea generală a asociaţiei de proprietari, să îşi înscrie candidatura, să candideze, să aleagă şi să fie aleşi în structura organizatorică a asociaţiei de proprietari. Pentru a beneficia de dreptul de a fi ales, persoana în cauză trebuie sa aibă capacitate deplină de exerciţiu”, se arată art. 27 din Legea 196/2018.
Conform noilor reglementări, toate asociațiile de proprietari din oraș erau obligate să furnizeze aceste informații până în luna martie. Nu toți au respectat această cerință.
„Înainte de data limită de 29 februarie 2024, trebuie să trimiteți autorităților publice locale o scrisoare care să conțină documentele necesare pentru a demonstra îndeplinirea condițiilor legale de către persoanele alese în funcția de președinte. Această cerință se aplică și membrilor comitetului executiv”, se specifică în adresa emisă de Primărie. Pe lângă informațiile solicitate, asociațiile de proprietari sunt obligate să trimită și copii ale Acordului de Asociere.
Primăria Craiova a luat măsuri dure
Aici vor fi evidențiate persoanele în cauză, împreună cu actele care atestă proprietatea acestora. Ei trebuie să dea și copii ale cererilor de înregistrare în asociație. De asemenea, asociațiile sunt obligate să transmită orice modificări care pot interveni ulterior în această situație.
„Sunt reprezentanți ai proprietarilor care nu sunt de fapt proprietari. Există, de exemplu, președinți care nu dețin proprietate în cadrul asociației. Există asociații care nu au un acord sau un statut, sau nu le-au actualizat.
Există asociații care nu dețin documentele de proprietate ale membrilor. Toate aceste documente trebuie actualizate, și în acest sens am solicitat documentele respective”, a declarat Adriana Câmpeanu, director executiv în cadrul Primăriei Craiova.