Senatorul PSD Șerban Nicolae spune că în această sesiune parlamentară ar putea să apărea o lege privitoare la transparentizarea finanțării ONG-urilor.
Acesta a mai spus că a existat deja o dezbatere cu reprezentanții Comisiei de la Veneția pe această temă.
„Va ieși cu siguranță. Eu cred că până la sfârșitul acestei sesiuni va apărea. A venit o delegație a Comisie de la Veneția, iar unul venise deja cu lecția învățată și a zis că e foarte rău ce facem, că nu e bine. Știți că era un domn englez care mi-a spus că donatorii la ONG-uri vor să își păstreze anonimatul. Și am zis, domnule dacă un terorist vrea să își păstreze anonimatul, ce facem? Iar doamna din Islanda, am înțeles că e fostă judecătoare, s-a cam lămurit și a zis că e cam așa. Mai ales că i-am dat un exemplu foarte simplu: mai multe ONG-uri sunt finanțate să protesteze împotriva unei exploatări miniere, presupus cu cianuri. Pe de altă parte, finanțatorul acelor ONG-uri încerca să cumpere la bursă compania care avea licența. Am zis, că poate e corect, poate că e cinstit”, a declarat Șerban Nicolae, la postul de televiziune Antena 3.