Cine trebuie să utilizeze casă de marcat?

Legislația în vigoare impune operatorilor economici care încasează bani, în numerar sau prin alte mijloace de plată, pentru bunuri și servicii oferite populației, să utilizeze case de marcat.

Principala reglementare în acest domeniu este Ordonanța de Urgență nr. 28/1999, privind obligația utilizării aparatelor de marcat electronice fiscale de către operatorii economici, republicată și actualizată cu modificările ulterioare, notează The Legal Badger.

„Operatorii economici care încasează, integral sau parţial, cu numerar sau prin utilizarea cardurilor de credit/debit sau a substitutelor de numerar contravaloarea bunurilor livrate cu amănuntul, precum şi a prestărilor de servicii efectuate direct către populaţie sunt obligaţi să utilizeze aparate de marcat electronice fiscale”, prevede art. 1 alin. (1) din OUG 28/1999.

Această obligație intră în vigoare în momentul în care entitatea începe să desfășoare activități comerciale în locația respectivă.

Excepții de la regulă

Totuși, există câteva excepții de la această regulă. Printre acestea se numără:

  • vânzările ocazionale de produse agricole în piețe realizate de producători individuali;
  • distribuția de ziare și reviste prin canale specializate;
  • transportul public local pe baza de bilete sau abonamente tipărite conform legii.

De asemenea, sunt exceptate activitățile care implică încasări pe baza bonurilor cu valoare fixă tipărite legal, cum ar fi biletele pentru diverse evenimente culturale sau de agrement.

Astfel, deși legea impune, în general, utilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale, există și operatori economici care sunt scutiți de această obligație, dacă activitatea lor se încadrează în categoriile de excepție menționate anterior.

Ce funcții trebuie să îndeplinească o casă de marcat?

Casele de marcat trebuie să îndeplinească anumite funcții, inclusiv păstrarea datelor prin acumulări progresive, imprimarea și emiterea bonurilor fiscale și rapoartelor, și înregistrarea informațiilor relevante în memoria fiscală. Aceste dispozitive sunt echipate cu un sigiliu fiscal aplicat de persoane autorizate de Ministerul Finanțelor Publice.

Bonul fiscal emis de aceste aparate trebuie să conțină informații obligatorii, precum datele de identificare ale operatorului economic, detalii despre produsele sau serviciile furnizate, prețuri și valori totale, precum și informații privind taxa pe valoarea adăugată. În cazul anumitor aparate, bonul fiscal trebuie să includă și un cod QR care conține data și ora emiterii, numărul de identificare al bonului și seria fiscală a aparatului.

Obligațiile operatorilor economici și sancțiunile pentru nerespectarea regulilor

Operatorii economici au diverse obligații legate de utilizarea acestor aparate, inclusiv păstrarea și arhivarea documentelor fiscale pentru perioadele stabilite de lege, asigurarea funcționării corespunzătoare a aparatelor și facilitarea accesului tehnicienilor de service atunci când este necesar.

Nerespectarea acestor reglementări poate atrage sancțiuni contravenționale considerabile. De exemplu, vânzarea de aparate de marcat electronice fiscale fără autorizația necesară poate fi sancționată cu amenzi semnificative și confiscarea veniturilor obținute. De asemenea, neemiterea bonurilor fiscale sau emiterea de bonuri cu valori inferioare celor reale pot duce la aplicarea unor amenzi, ale căror valori variază în funcție de suma nejustificată și de procentul pe care aceasta îl reprezintă din totalul vânzărilor.

În cazurile de încălcare repetată a legii, sancțiunile pot fi mai severe, incluzând dublarea sau chiar triplarea amenzilor și posibilitatea suspendării activității pentru 15 zile. Totuși, legea oferă o posibilitate de a evita suspendarea activității: operatorii economici pot achita amenda și o sumă suplimentară de plată pentru a evita această sancțiune.

Controlul respectării acestor reglementări este realizat de diverse structuri, inclusiv:

  • Ministerul Finanțelor Publice;
  • Agenția Națională de Administrare Fiscală;
  • Inspectoratul General al Poliției Române;
  • Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier.

Cum este definit bacșișul în Codul Civil?

În art. 23 alin. (1) din OUG nr. 28/1999, bacșișul este definit ca fiind „orice sumă de bani oferită în mod voluntar de client, în plus față de contravaloarea bunurilor livrate sau a serviciilor prestate de către operatorii economici care desfășoară activități corespunzătoare codurilor CAEN: 5610 – «Restaurante», 5630 – «Baruri și alte activități de servire a băuturilor»”.

Legea antemenționată impune operatorilor economici să înregistreze bacșișul pe bonul fiscal și să-l distribuie integral angajaților.

În concluzie, legislația românească referitoare la utilizarea caselor de marcat impune obligații precise operatorilor economici și prevede sancțiuni severe pentru încălcarea acestora. Aceste reglementări au ca scop asigurarea unei evidențe corecte a tranzacțiilor comerciale și prevenirea evaziunii fiscale.