Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat miercuri o lege controversată care înăsprește pedepsele pentru nesupunere sau dezertare din forțele armate, în contextul invaziei Rusiei.
Sancțiuni mai dure se vor aplica, de asemenea, pentru infracțiuni precum amenințarea comandanților, fuga de pe câmpul de luptă sau consumul de alcool, potrivit legii publicate pe site-ul parlamentului ucrainean.
Noua lege interzice, de asemenea, instanțelor să acorde pedepse reduse sau cu suspendare soldaților găsiți vinovați.
12 ani de închisoare pentru dezertare
Soldații riscă până la 12 ani de închisoare pentru dezertare, până la 10 ani pentru nesupunere sau refuzul de a lupta și până la șapte ani pentru amenințarea unui superior.
Textul a fost criticat de activiștii pentru drepturile omului, iar unele organizații i-au cerut președintelui să nu semneze măsura, care a fost adoptată de parlament în decembrie.
Mulți oameni nu sunt de acord cu noua lege
O petiție împotriva legii, publicată pe site-ul președinției în decembrie, a adunat aproape 35.000 de semnături.
„În loc să le mulțumim soldaților, care au ținut piept unei invazii rusești la scară largă timp de aproape un an și au implementat cu succes operațiuni de eliberare a teritoriului, primim pedepse cu închisoarea pentru cel mai mic dezacord sau remarcă la adresa comandanților”, se arată în petiție, transmite Kyiv Post.
Valeri Zalujnîi, comandantul șef al Forțelor Armate ale Ucrainei, a declarat că poziția sa o reflectă pe cea a „comandanților de grupuri și unități militare care au cerut o soluție sistematică la acest set de probleme” și că „în vremuri de război, avem nevoie de soluții rapide și eficiente”.
„Armata se bazează pe disciplină. Iar dacă lacunele din legislație nu asigură respectarea (unei astfel de discipline)… acest lucru duce la o creștere a pierderilor”, a declarat Valeri Zalujnîi.
Au uitat complet de război
Preşedintele Volodimir Zelenski a spus, în mesajul adresat compatrioţilor luni seara, că deşi unii oameni din oraşele din spatele frontului par să fi „uitat complet de război”, luptele acerbe continuă în principalele direcţii operaţionale, în special în Donbas, iar ignorarea războiului „e un lux pe care nimeni nu şi-l poate permite”.
„Uneori se pare că unii oameni din oraşele din spate au uitat complet de război şi au început să ignore realitatea, folosindu-se de protecţia eroilor noştri. Ignorarea războiului este un lux pe care nimeni nu şi-l poate permite”, a spus Volodimir Zelenski înainte de a anunţa că a semnat o serie de decrete între care unul interzice funcţionarilor guvernamentali, inclusiv de nivel înalt, să plece din ţară în alte scopuri decât cele de serviciu.