Lege controversată pentru patronii de localuri! Ce vor fi obligaţi să facă

Camera Deputaţilor are ultimul cuvânt de spus asupra unei legi controversate pentru toţi patronii de localuri din România. Dacă va fi adoptată, legea le-ar putea scădea considerabil veniturile acestora.

Un proiect de lege adoptat deja în Senat și avizat pozitiv de Guvern va obliga restaurantele și instituțiile publice să pună, gratuit, la dispoziția oamenilor apă potabilă de la robinet, potrivit Ştirilor TVR. Clienții localurilor ar putea plăti note mai mici dacă vor consuma apă de la robinet, dar asta va duce la o scădere a vânzărilor de apă îmbuteliată pentru localuri.

În unele ţări turistice, precum Grecia, apa rece, gratuită, este deja o tradiţie. Astfel, se reduce şi cantitatea de PET-uri care poluează mediul. Problema în ţara noastră rămâne însă că, în multe localități, mai ales la sate, apa nu este bună de băut. Și instituțiile publice, precum și angajatorii privați ar putea fi obligați să pună la dispoziția salariaților apă potabilă de la robinet.

Proiectul de lege a fost adoptat de Senat și a primit aviz favorabil din partea Guvernului. Votul final aparține acum Camerei Deputaţilor.