Donald Trump s-a prezentat miercuri ca un „preşedinte pe timp de război” în contextul pandemiei cauzate de noul coronavirus, relatează AFP. „Într-un anume fel, mă consider un preşedinte pe timp de război. Purtăm un război. Este o situaţie foarte, foarte dificilă”, a declarat el într-o conferinţă de presă la Casa Albă.

”Vom învinge inamicul invizibil”, a afirmat preşedintele, adăugând că va invoca şi o altă lege, care va permite autorităţilor să returneze migranţii care vor să traverseze ilegal frontiera sudică a Statelor Unite. Graniţa nu va fi închisă, a precizat preşedintele, potrivit News.ro.

Liderul american a anunţat că o navă spital va fi trimisă la New York pentru a ajuta oamenii afectaţi de contagiune şi că o a doua navă spital va fi trimisă pe coasta de vest.

Preşedintele SUA a afirmat, de asemenea, că ţara sa este „în război împotriva virusului chinez”, conform unei formule controversate pe care a început să o folosească pentru a desemna noul coronavirus, detectat pentru prima dată în China în decembrie. Trump a apărat exprimarea sa de ”virus chinez”, în pofida îngrijorării în rândul unor americani că este o ”insultă etnică”. ”Nu este rasistă, deloc. Vine din China”, a spus preşedintele despre boala a cărei origine este din oraşul Wuhan, China.

Trump a afirmat  la Casa Albă că va semna miercuri Legea pentru Producţia de Apărare (Defense Production Act).

Legea, care datează din perioada Războiului Coreean din anii ‘50, acordă preşedintelui autoritatea extinsă de a accelera şi extinde furnizarea de resurse din industria americană, pentru a susţine programele din domeniile militar, energetic, spaţial şi de securitate internă, potrivit Agenţiei Federale pentru Gestionarea Situaţiilor de Urgenţă.

Secretarul Trezoreriei, Steven Mnuchin, a alimentat miercuri temerile legate de colapsul economic, spunând parlamentarilor din Capitol Hill că un şomaj de 20% este extrem de probabil dacă virusul va avea efecte decvastatoare pentru afacerile americane, dintre care multe au deja probleme. ”Acesta este scenariul cel mai pesimist. Suntem departe de acesta”, a spus Trump.