Această lege vizează majorarea limitei Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”. Prin suplimentarea bugetului inițial alocat, cu scopul de a asigura accesul la servicii esențiale pentru întreaga populație.
Această măsură are drept obiectiv îmbunătățirea calității vieții și prevenirea riscului de depopulare în comunitățile subdezvoltate, prin facilitarea implementării unui număr cât mai mare de obiective de investiții în diverse domenii.
Prin Programul „Anghel Saligny” se vor realiza peste 9.000 km de reţele de alimentare cu apă, 17.000 km de reţele de canalizare, 2.000 km de drumuri judeţene şi 15.000 km de drumuri locale, precum şi 104 sisteme de distribuţie a gazelor naturale, preluate din Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM), anunţa Ministerul Dezvoltării.
Activități eligibile/cheltuieli eligibile
Realizarea de construcții noi sau de lucrări de construire, reconstruire, consolidare, reparație, modernizare, modificare, extindere, reabilitare, după caz, schimbare de destinație, protejare, restaurare, conservare la construcții existente și care se încadrează în cel puțin una dintre următoarele categorii de investiții:
a) alimentări cu apă și stații de tratare a apei;
b) sisteme de canalizare și stații de epurare a apelor uzate, inclusiv canalizare pluvială și sisteme de captare a apelor pluviale;
c) drumurile publice clasificate și încadrate în conformitate cu prevederile legale în vigoare ca drumuri județene, drumuri de interes local, respectiv drumuri comunale și/sau drumuri publice din interiorul localităților, precum și variante ocolitoare ale localităților;
d) poduri, podețe, pasaje sau punți pietonale, inclusiv pentru biciclete și trotinete electrice;
e) sisteme de distribuție a gazelor naturale, inclusiv a branșamentelor, precum și a racordului la sistemul de transport al gazelor naturale.