De luni, 1 iulie, a intrat în vigoare legea care aduce modificări semnificative Codului Penal. Sunt prevăzute pedepse cu ani grei de închisoare, conform noilor modificări.
Sunt prevăzute pedepse cu ani grei de închisoare
Legea aduce modificări în vederea întăririi măsurilor de combatere a sclaviei şi a traficului de persoane. Pentru aceste infracţiuni, pedepsele au fost majorate.
Totodată, instanţa nu mai poate dispune suspendarea executării lor. Totodată, cresc şi pedepsele pentru pornografia infantilă.
Noul act normativ adoptat de Parlament și promulgat de Administrația Prezidențială prevede că pedepsele pentru cele trei infracțiuni incriminate: sclavia, traficul de persoane și minori vor fi efectuate cu executarea pedepsei. Astfel, suspendarea nu mai poate opera.
Modificările includ dispoziții pentru a asigura protecția victimelor și descurajarea infractorilor
Modificările includ pedepse mai severe și noi dispoziții pentru a asigura protecția victimelor și descurajarea infractorilor. Traficul de persoane și sclavia se pedepsesc acum de la cinci la 12 ani, față de trei la 10 ani, cum prevedea vechea lege.
Pedepsele pentru traficul de minori sunt mai aspru incriminate. Astfel, acestea vor fi de la șapte la 15 ani sau de la 10 la 20, în funcție de gravitatea faptei.
Pedepsele pot crește în situația în care minorul traficat se află în îngrijirea, educarea, paza sau tratamentul infractorului.
În ceea ce privește pornografia infantilă, noile reglementări introduc pedepse de la trei la 10 ani față de unu la 5 ani până azi.
Cresc și pedepsele pentru vizionarea de spectacole pornografice în cadrul cărora participă minori.
Închisoarea va fi de la un an la 5 ani față de trei luni la 3 ani sau amendă, cum prevedea legea până acum.
Klaus Iohannis a promulgat Legea pentru modificarea și completarea Codului penal
Amintim că președintele Klaus Iohannis a promulgat Legea pentru modificarea și completarea Codului penal, prin care nu se mai poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cazurile de sclavie, trafic de persoane și trafic de minori.
„Nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cazul infracţiunilor prevăzute la art. 209 – 211 (sclavie, traficul de persoane şi traficul de minori – n.r.). Punerea sau ţinerea unei persoane în stare de sclavie, precum şi traficul de sclavi se pedepsesc cu închisoarea de la 5 la 12 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Traficul de persoane săvârşit de un funcţionar public în exerciţiul atribuţiilor de serviciu se pedepseşte cu închisoarea de la 7 la 15 ani. Consimţământul persoanei victimă a traficului nu constituie cauză justificativă”, arată actul normativ.