Legea din România prevede sancțiuni clare pentru cei care dau mită. O astfel de pedeapsă a fost aplicată recent, după ce o femeie le-a promis 5.000 de lei unor agenţi de la Poliţia Rutieră Deva care investigau un accident de circulaţie în care era implicată.
O femeie este acuzată de comiterea infracţiunii de dare de mită. Ea a fost trimisă în judecată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, după ce le-a promis 5.000 de lei unor agenţi de la Poliţia Rutieră Deva.
Inculpata le-a promis agenților o mită de 5.000 de lei
Agenții respectivi investigau un accident de circulaţie în care femeia fusese implicată. Cazul era anchetat de ofiţerii de poliţie judiciară ai Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) Hunedoara.
Potrivit unui comunicat, inculpata era implicată într-un accident de circulaţie. Există „suspiciuni rezonabile” privind consumul de băuturi alcoolice, arată DGA – Serviciul Judeţean Anticorupţie Hunedoara.
Ea le-a promis agenţilor de poliţie din cadrul Poliţiei municipiului Deva – Biroul Rutier, care au oprit-o în trafic, suma de 5.000 de lei cu titlu de mită.
„Din cercetările efectuate în cauză, rezultă că inculpata în cauză, în data de 31.01.2023, în contextul investigării unui accident de circulaţie în care a fost implicat autovehiculul pe care îl conducea, precum şi al existenţei unei suspiciuni rezonabile privind consumul de băuturi alcoolice, le-a promis agenţilor de poliţie din cadrul Poliţiei municipiului Deva – Biroul Rutier, care au oprit-o în trafic, suma de 5.000 de lei cu titlu de mită”, este scris în comunicat.
În schimbul banilor, poliţiştii ar fi trebuit să nu constate întocmai fapta comisă de către inculpată
În schimbul banilor, poliţiştii ar fi trebuit să nu constate întocmai fapta comisă de către inculpată. Totodată, ei ar fi trebuit să nu dispună măsurile prevăzute de lege în astfel de situaţii, potrivit comunicatului respectiv.
Ea dorea să evite recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, cu consecinţa tragerii sale la răspundere.
Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara a finalizat, pe data de 19 iunie, cercetările efectuate, la delegare, de către ofiţerii de poliţie judiciară ai DGA Hunedoara.
Procurorul a emis rechizitoriul prin care a dispus trimiterea în judecată a persoanei respective. Femeia este acuzată de săvârşirea infracţiunii de dare de mită.
Serviciul Judeţean Anticorupţie Hunedoara desfăşoară activităţi de cercetare penală în lucrări penale, delegări ale unităţilor de Parchet şi Direcţiei Naţionale Anticorupţie, conform competenţelor conferite de lege, precum şi activităţi de primire a reclamaţiilor/petiţiilor cetăţenilor referitoare la acte sau fapte de corupţie săvârşite de personalul MAI.