Se schimbă legea pentru saloanele de videochat. Multe ar putea fi desființate
Proiectul de lege pentru prevenirea și combaterea activității pornografice de videochat prevede interzicerea racolării minorilor și a persoanelor majore lipsite de discernământ pentru crearea de materiale de tip videochat. Aceste infracțiuni vor putea fi sancționate cu pedepse privative de libertate. În plus, legea introduce amenzi pentru cei care amenajează spații de videochat la o distanță mai mică de un kilometru de biserici.
Deputatul PSD Iulian-Alexandru Badea care a inițiat proiectul subliniază că obiectivul principal este protejarea tinerilor, demnității persoanei și a moralității publice. Această măsură legislativă vine în contextul preocupării crescânde pentru impactul activităților pornografice asupra societății, în special asupra categoriilor vulnerabile.
„Racolarea, determinarea sau folosirea unei persoane majore lipsite de discernământ la comiterea unor acte cu caracter obscen, în scopul producerii de materiale pornografice de videochat, se pedepseşte cu închisoare de la 4 la 7 ani”, iar „racolarea, determinarea sau folosirea unei persoane minore la comiterea unor acte cu caracter obscen, în scopul producerii de materiale pornografice prin videochat, se pedepseşte cu închisoare de la 7 la 10 ani”, prevede inițiativa legislativă. De asemenea, nerespectarea restricţiei privind accesul minorilor la site-ul de videochat e amendată, prin acest proiect, cu sume de la 50.000 la 250.000 de lei.
Amenzile sunt imense
Totodată, constituie contravenţii şi sunt sancţionate cu amendă de la 50.000 lei la 250.000 lei următoarele fapte:
- permiterea accesului minorilor în spaţiile destinate realizării activităţii pornografice de videochat;
- amenajarea de spaţii destinate realizării sau promovării activităţii pornografice de videochat la o distanță mai mica de 1.000 m faţă de şcoli şi de internate, precum şi de lăcaşuri de cult:
- iniţierea, organizarea, finanţarea ori desfăşurarea unor manifestări sau programe ori spectacole cu caracter erotic, cu scopul de a promova în rândul tinerilor activităţile pornografice de videochat:
- nerespectarea dispoziţiilor articolului 4 referitoare la obligaţia de parolare a site-urilor care desfăşoară şi promovează activităţi pornografice de videochat şi de impunere a unei taxe pentru accesul la aceste site-uri, precum şi a restricţiei pentru minori.
- nerespectarea prevederilor articolului privind publicitatea localurilor şi site-urilor pornografice de videochat”.
Este interzisă încheierea de contracte de prestări servicii sau de drepturi de autor în vederea prestării activităţilor de pornografie prin videochat între persoanele sau companiile care deţin sau administrează localuri, site-uri sau platforme digitale care promovează activităţi pornografice de videochat şi persoane sub vârstă de 18 ani.
Localurile menţionate trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
- să aibă o suprafaţa de minimum 20 mp pentru fiecare model în parte;
- să aibă pază asigurată;
- să deţină aviz ISU;
- să nu folosească o reclamă stradală şi să nu afişeze materiale cu caracter publicitar cu privire serviciile pornografice de videochat;
- să fie amplasate la o distanţă mai mare de 1.000 m faţă de şcoli, de internate sau de lacaşuri de cult.
- desfăşurarea acestor activităţi se va realiza în spaţii inaccesibile privirilor din exterior”, conform iniţiativei legislative.
Site-urile de gen trebuie să aibă parolă
Proiectul de lege propune reguli stricte pentru site-urile care desfășoară și promovează activități pornografice de videochat. Potrivit acestuia, aceste site-uri vor trebui să fie protejate cu parole, iar accesul va fi permis doar după plata unei taxe pe minut de utilizare, stabilită de operatorii site-ului și declarată la organele fiscale.
Operatorii de site-uri sunt obligați să evidențieze clar numărul accesărilor și să respecte obligațiile fiscale prevăzute de lege. Accesul minorilor la astfel de site-uri este strict interzis, iar comunicarea comercială audiovizuală sau publicitatea exterioră despre aceste localuri sau site-uri este de asemenea interzisă. Orice mijloace mobile sau automobile folosite în scop publicitar pentru aceste localuri sau site-uri vor fi confiscate definitiv, fără posibilitatea recuperării prin licitație.
Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) va primi sesizări referitoare la nerespectarea prevederilor privind site-urile de videochat. În cazul în care o sesizare este confirmată, ANCOM poate solicita furnizorilor de servicii de internet blocarea accesului la site-ul respectiv în termen de 48 de ore. Nerespectarea acestei solicitări constituie o contravenție și se sancționează cu amendă cuprinsă între 100.000 lei și 500.000 lei pentru furnizorii de servicii de internet.
Proiectul de lege va intra în vigoare în termen de 30 de zile de la publicarea sa în Monitorul Oficial, având ca principal scop protejarea demnității persoanelor, moralității publice și prevenirea accesului la materiale pornografice pentru categoriile vulnerabile, cum ar fi minorii și persoanele lipsite de discernământ.
„Potrivit studiilor realizate de Asociaţia Psihologilor din România, tinerii care au practicat activităţile de videochat ajung să sufere de dispoziţie depresivă, anxietate, insomnii, simptome psihotice, care pot genera boli grave sau chiar suicid”, motivează deputatul PSD, în expunerea de motive a propunerii legislative. Proiectul a fost înregistrat la Senat, prim for sesizat, decizională fiind Camera Deputaţilor.