Pentru mulți români, modificările aduse balconului au reprezentat un coșmar administrativ. Necesitatea obținerii unei autorizații de construcție presupunea timp pierdut pentru proprietarii de apartamente, bani și drumuri la instituții. De anul acesta, legislația s-a schimbat, iar o parte din acest proces a fost eliminată. Închiderea balconului devine mai accesibilă, dar nu complet lipsită de obligații. Statul a relaxat procedurile, însă condițiile rămân clare și nerespectarea lor poate duce la amenzi serioase.
Vești bune pentru proprietarii de apartamente
Proprietarii de apartamente care vor să își închidă balconul pot face acest lucru fără autorizație de construcție. Această schimbare a fost introdusă prin noul Cod al amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor.
Deși autorizația clasică nu mai este necesară, lucrările nu pot începe pur și simplu, fără niciun fel de demers administrativ.
Legea impune trimiterea unei notificări către primăria de care aparține imobilul. Notificarea nu presupune un proces complicat, dar este obligatorie.
Prin ea, autoritățile sunt informate despre modificările planificate asupra fațadei blocului. Dacă această etapă este ignorată, proprietarul poate fi sancționat cu o amendă considerabilă.

Reguli speciale pentru locuințele de la parter
Situația apartamentelor de la parter este reglementată diferit, iar proprietarii de apartamente trebuie să le respecte. În aceste cazuri, închiderea balconului se poate face doar cu acordul expres al asociației de proprietari.
Legea prevede clar că modificările pot fi aprobate numai dacă sunt justificate prin motive de siguranță, reducerea noxelor sau a zgomotului din exterior.
„Cu acordul asociației de proprietari se pot efectua lucrări de închidere a balcoanelor/ logiilor aflate la parterul clădirilor de locuit multietajate dacă modificările aduse construcției se efectuează din motive legate de securitate, de atenuare a efectelor noxelor, zgomotelor, gunoaielor, precum si pentru siguranța și sănătatea celor care locuiesc în apartamentul respectiv”, se precizează în Legea 149/2020, notează stiripesurse.ro.
Materialele folosite trebuie să respecte regulile asociației
O altă obligație pentru proprietarii de apartamente este să respecte standardele impuse de asociația de proprietari în privința materialelor folosite pentru închiderea balconului.
Scopul acestor reguli este de a menține un aspect unitar al clădirii și de a preveni transformarea fațadei într-un amestec vizual haotic.
Dacă proprietarul alege să nu țină cont de aceste reguli, asociația poate sesiza autoritățile, iar lucrările ar putea fi oprite sau demontate.
Intervenții nepermise în spațiile verzi din jurul blocului
Legea aduce clarificări și în privința utilizării spațiilor verzi din jurul blocurilor. Deși mulți locatari își asumă inițiativa de a planta pomi, flori sau gard viu, acest lucru este interzis fără aprobarea autorităților locale.
Spațiile verzi sunt domeniu public și sunt în grija primăriei. Intervențiile neautorizate pot fi sancționate, iar responsabilitatea întreținerii revine exclusiv administrației locale.
„Sarcina cu privire la întreţinerea şi administrarea acestui spaţiu revine proprietarului adică primăriei locale a cărui buget este constituit din taxele şi impozitele locuitorilor de pe raza sectorului sau a localităţii. Asociaţia de proprietari prin personalul angajat nu are nici o obligaţie cu privire la întreţinerea şi administrarea spaţiului verde, a grădinii respective.
În mod normal dacă primăria nu îşi face treaba adică nu îşi respectă atribuţiile pentru care sunt plătiţi de cetăţeni, şi pentru această situaţie, ar trebui să fie amendaţi de către asociaţia de proprietari”, precizează legea.