Legea merge la promulgare, după ce a fost adoptată de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional. Aceasta vizează un amendament admis la proiectul de lege iniţiat de către deputatul PSD Alfred Simonis.
Legea a fost adoptată de Camera Deputaţilor
Modificarea Codului Penal vizează următoarea lege:
„Desfăşurarea fără licenţă sau autorizaţie a oricăreia dintre activităţile din domeniul jocurilor de noroc ori desfăşurarea acestora într-un spaţiu amplasat într-o localitate cu o populaţie mai mică de 15.000 de locuitori constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă”, conform amendamentului admis la proiectul de lege iniţiat de către deputatul PSD Alfred Simonis.
O altă modificare la Codul penal prevede că „fapta prin care se tulbură folosinţa locuinţei locatarilor dintr-un imobil se pedepseşte cu închisoare de la unu la 3 ani sau cu amendă”. Amintim că legea merge la promulgare.
Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea art. 335 alin. (1) din Legea nr. 286/2009. Astfel, se stabilește ca infracţiune inclusiv fapta de conducere pe drumurile publice a unui tractor agricol sau forestier de către o persoană care nu posedă permis de conducere.
În forma în vigoare a Codului penal, art. 335 prevede la alineatul 1 următoarele:
„Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul ori a unui tramvai de către o persoană care nu posedă permis de conducere se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani”.
Au fost admise alte două amendamente
De asemenea, două amendamente la Codul penal iniţiate de către deputatul PSD Alfred Simonis prevăd că desfăşurarea fără licenţă sau autorizaţie a oricăreia dintre activităţile din domeniul jocurilor de noroc ori desfăşurarea acestora într-un spaţiu amplasat într-o localitate cu o populaţie mai mică de 15.000 de locuitori constituie infracţiune.
Astfel, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
„Eliberarea de către primărie a adeverinţei ce atestă numărul de locuitori cu nerespectarea datelor furnizate de Institutul Naţional de Statistică rezultate din ultimul recensământ al populaţiei şi locuinţelor, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani”, mai prevede un amendament admis la proiectul de lege.
Totodată, la art. 371 este introdus un alt articol, 371¹ care prevede că „fapta prin care se tulbură folosinţa locuinţei locatarilor dintr-un imobil se pedepseşte cu închisoare de la unu la 3 ani. În caz caz, poate fi acordată și amendă.
„Fapta prin care se împiedică folosinţa normală a locuinţei prin punerea titularului dreptului de folosinţă în situaţia de a nu-şi putea exercita în mod firesc dreptul său, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani”, mai stipulează amendamentul admis la iniţiativa legislativă formulat de către Alfred Simonis.
Amendamentul arată că acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.