Lege pentru toate femeile din România. Devine obligatoriu în fiecare județ

femei

SURSA FOTO:unsplash.com/ Becca Tapert

Lege pentru toate femeile din România. Potrivit unui comunicat de presă al partidului, deputații din Comisia pentru Drepturile Omului au dat undă verde unui proiect de lege ce vizează garantarea dreptului la întreruperea de sarcină.

Proiect de lege pentru femeile din România

Miercuri, deputații din Comisia pentru Drepturile Omului au aprobat cu majoritate un raport de adoptare pentru proiectul de lege inițiat de Oana Cambera, Andrei Lupu și Simina Tulbure din partea partidului REPER. Acest proiect de lege vizează garantarea dreptului la întreruperea de sarcină.

Proiectul de lege are ca obiectiv asigurarea accesului la procedură în cel puțin un spital de stat din fiecare județ, precum și dirijarea pacientelor către spitale și medici care efectuează această procedură.

De asemenea, propune obligarea medicilor care practică în sistemul privat să ofere aceste servicii și în spitalele de stat. Mai mult, proiectul de lege cuprinde dispoziții referitoare la dezvoltarea unei platforme pentru educație și informare corectă în domeniul contracepției și al planificării familiale.

În plus, proiectul propune decontarea serviciilor pentru femeile vulnerabile, inclusiv cele fără venituri, minorele și femeile care au fost victime ale abuzului sexual.

”Argumentele s-au sprijinit atât pe cercetările efectuate de organizaţiile neguvernamentale, cât şi pe petiţiile formulate de peste 10.000 de femei care descriu situaţii în care sunt refuzate în cadrul spitalelor de stat şi redirecţionate către spitale private ori multiple cazuri în care nu au găsit niciun spital de stat din judeţul în care locuiesc care să efectueze procedura”, arată REPER.

REPER/SURSA FOTO: Facebook, REPER

Statul trebuie să respecte alegerile femeilor

Deputata Oana Cambera a declarat că femeile din România nu doresc să revină la perioada comunistă. Ea a subliniat că decizia de a opta sau nu pentru o procedură de avort este la latitudinea fiecărei femei.

De asemenea, statul ar trebui să respecte această alegere și să ofere mijloace pentru exercitarea ei, similar cu orice alt drept personal, fără să impună restricții.

„Femeile din România nu vor să se întoarcă în anii comunismului! Este alegerea fiecărei femei dacă optează sau nu pentru o procedură de avort, iar statul trebuie, în primul rând, să respecte această alegere şi, precum în cazul oricărui alt drept personal, să îi creeze instrumente de exercitare, fără să fie împiedicat sau restricţionat. Acesta este subiectul principal al proiectului de lege prin care REPER se asigură ca pacientele să aibă acces la aceste servicii medicale, în siguranţă”, a declarat deputata Oana Cambera, după raportul de adoptare.

Conform REPER, inițiativa se axează pe:

  • garantarea accesului liber și ales, fără restricții și în condiții de siguranță la procedurile de întrerupere a sarcinii
  • promovarea educației și informării corecte în ceea ce privește sănătatea sexuală și reproductivă
Femei/SURSA FOTO: unsplash.com/

Serviciile vor fi decontate pentru anumite femei

În plus, proiectul propune acoperirea costurilor serviciilor pentru femeile vulnerabile fără venituri, minorele și femeile care au raportat un abuz sexual.

Oana Cambera spune că dorește să reducă rata de refuz a întreruperilor de sarcină la cerere în spitalele de stat.

Cambera a menționat că este important să se respecte dreptul la conștiință și religie al personalului medical. Totuși, acesta ar trebui să coexiste cu garantarea accesului la procedura medicală și respectarea drepturilor sexuale și reproductive ale femeilor.

Ea a evidențiat și lipsa gravă de educație și informare în ceea ce privește o serie de probleme legate de sănătatea reproductivă. Pe fond, a propus instituirea unei platforme de sănătate publică pentru femei.

”Ne dorim să reducem rata de refuz a întreruperilor de sarcină la cerere în spitalele de stat, având în vedere şi discrepanţa semnificativă de costuri. Fără o asemenea prevedere, femeile vulnerabile, cu venituri mici, nu îşi pot permite procedura medicală în sistemul privat şi li se interzice, indirect, dreptul la avort. Respectăm dreptul la conştiinţă şi religie a cadrelor medicale însă acesta trebuie să coexiste cu garantarea accesului la această procedură medicală şi respectarea drepturilor sexuale şi reproductive ale femeilor din România. Suntem totodată conştienţi de grava lipsă de educare şi informare în ceea ce priveşte o multitudine de probleme ce ţin de sănătatea reproductivă a femeilor, fapt pentru care am propus o platformă de sănătate publică pentru femei, aceasta fiind o măsură pe care ne dorim să creăm şi mecanisme de finanţare la nivel european”, a continuat Oana Cambera, deputată şi candidată REPER la alegerile europarlamentare.

REPER a subliniat că pozițiile exprimate au fost observate și în Parlamentul European. Recent, în PE s-a votat o Rezoluție care solicită includerea dreptului la avort în Carta Drepturilor Fundamentale.

Chiar dacă această rezoluție nu are efect juridic obligatoriu, reprezintă o recomandare importantă. REPER consideră că eforturile continue la nivel european sunt esențiale.

”Aceste poziţionări au fost observate, împreună cu cea de la PMP prin europarlamentarul Traian Băsescu, şi în Parlamentul European, unde recent a fost votată o Rezoluţie care solicită înscrierea dreptului la avort în Cartea drepturilor fundamentale şi adoptarea unor măsuri pentru a garanta femeilor dreptul de a alege. Această rezoluţie, deşi nu are efect juridic obligatoriu, reprezintă o recomandare importantă, iar eforturile continue la nivel european sunt necesare pentru a asigura accesul femeilor din statele membre la avort”, subliniază REPER.