Lege pentru toți românii care au permis de conducere. Trebuie să declare în maxim 48 de ore

permis de conducere

SURSA FOTO: Dreamstime

Ce trebuie să faci dacă îți pierzi permisul de conducere. Mii de români se găsesc anual într-o astfel de situație. Iată cum poți să obții un duplicat și să eviți o amendă.

Ce trebuie să faci dacă îți pierzi permisul de conducere. În fiecare an, în România, se eliberează peste un milion de permise de conducere. Conform autorităților, o proporție semnificativă dintre acestea sunt distribuite românilor care le-au pierdut sau le-au deteriorat.

Ce trebuie să faci când ți-ai pierdut permisul de conducere

Când ai pierdut permisul de conducere, primul pas este să te adresezi autorităților competente.

Pentru a evita o amendă colosală până la obținerea noului permis de conducere, este recomandat să soliciți Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor eliberarea unei dovezi.

Potrivit legislației din țara noastră, pierderea unui permis de conducere trebuie declarată în termen de maxim 48 de ore.

Dacă te afli și tu într-o astfel de situație, este important să știi că pierderea permisului trebuie declarată inclusiv în Monitorul Oficial. Acest lucru se face pentru a preveni apariția unor situații neplăcute, precum utilizarea permisului de către altă persoană în diverse scopuri.

Atenție! Dacă au trecut 48 de ore de la pierderea permisului și nu ai anunțat autoritățile, riști să primești o amendă considerabilă.

În plus, nedeclararea pierderii permisului poate duce și la sancționarea cu puncte.

Șofer, permis auto; SURSA FOTO: Dreamstime

Actele pentru eliberarea unui duplicat

Nu este un secret faptul că birocrația din România este destul de complicată și adesea ne poate da bătăi de cap.

Pentru a evita orice inconveniențe, este crucial să acționezi prompt atunci când îți pierzi permisul de conducere și să inițiezi procedurile pentru obținerea unui nou document cât mai curând posibil.

Atunci când dorești să obții un duplicat al permisului de conducere, ai nevoie de următoarele documente:

  • actul de identitate;
  • dovada plăţii taxei de permis de conducere;
  • dovada că ai declarat pierdut vechiul permis de conducere;
  • adeverinţa medicală care arată că ești apt pentru a deţine un permis de conducere.

Noi reguli privind eliberarea duplicatului permisului auto

Amintim că recent, Ministerul Afacerilor Interne a prezentat public un nou proiect de ordin ministerial. Acesta propune înlocuirea unui ordin similar emis în 2013. Acesta din urmă reglementa condițiile de eliberare a permiselor de conducere și a duplicatelor acestora. Noul proiect propune însă un cadru administrativ nou și actualizat.

În contrast cu prevederile actuale, noul ordin stabilește clar că duplicatul permisului de conducere va fi emis menținându-i valabilitatea administrativă.

De asemenea, o altă prevedere din proiectul de ordin se referă la procedura de eliberare a duplicatului în cazuri precum pierderea, furtul sau deteriorarea permisului de conducere, sau în situația în care titularul își schimbă numele. Mai multe puteți citi aici.