Daniel Fenechiu și Rareș Bogdan au anunțat un proiect de lege pentru a conecta românii din diaspora cu țara
Senatorul PNL Daniel Fenechiu și prim-vicepreședintele Rareș Bogdan au anunțat joi un proiect de lege pentru a conecta românii din diaspora cu țara. Impactul bugetar al inițiativei este de aproximativ 2 miliarde de euro.
Românii care se întorc în țară vor avea acces prioritar la programele Prima Fermă, Prima Livadă și Prima Seră. De asemenea, ei vor putea achiziționa locuințe prin programul Prima Casă din diaspora. În plus, vor primi trei bilete gratuite de avion și vor beneficia de scutiri de impozite.
„Există două linii ale proiectului. Pe de-o parte, există o linie care se referă la facilităţi pe care dorim să le oferim românilor care doresc să se întoarcă în România – facilităţi investiţionale, facilităţi fiscale şi tot soiul de alte facilităţi pe care le-am identificat. Şi a doua linie este linia în care statul va investi în diaspora pentru a îmbunătăţirea promovării României în diaspora, mă refer aici la şcoli, evenimente culturale, la o mai bună relaţionare a României cu românii din diaspora”, a spus senatorul PNL Daniel Fenechiu, într-o conferinţă de presă la sediul central al PNL.
El a menționat că impactul bugetar al acestui proiect legislativ, destinat conectării românilor din afacerea granițelor cu țara, se ridică la aproximativ 2 miliarde de euro.
Fenechiu a precizat că inițiativa impune județelor cu un exod mai mare de 10% să înființeze un departament dedicat românilor din diaspora. Acest departament va avea rolul de a asigura comunicarea oportunităților locale. De asemenea, Fenechiu a subliniat că departamentul ar trebui să fie coordonat sau să includă cel puțin o persoană care a petrecut minim doi ani în diaspora.
„Proiectul legii vizează atât aspecte economice, cât şi aspecte fiscale, culturale, de educaţie, românii vor putea veni în ţară şi vor putea beneficia de o serie de gratuităţi, aspecte medicale, beneficiază de gratuităţi la asistenţa medicală. Pe de altă parte, statul va face o serie de lucruri pentru comunităţile de români importante, şcoli pentru ca românii să-şi poată să-şi educe copiii în limba română”, a afirmat senatorul PNL.
Prim-vicepreședintele PNL Rareș Bogdan a subliniat că România se confruntă cu o criză a forței de muncă, menționând că peste 6 milioane de români trăiesc în afara țării, iar mulți dintre ei intenționează să se întoarcă.
Liderul PNL a specificat că proiectul include o măsură denumită „Prima investiție”
Liderul PNL a specificat că proiectul include o măsură denumită „Prima investiție”, care oferă suport celor care investesc 250.000 de euro în România. De asemenea, el a prezentat și alte inițiative pentru românii care s-au stabilit în străinătate și doresc să revină în țară.
„Cetăţenii români stabiliţi în străinătate care se întorc în ţară beneficiază de acces prioritar în raport cu alte categorii de beneficiari la programe guvernamentale – ‘Prima fermă’, ‘Prima livadă’, ‘Prima seră’. Aceste programe oferă finanţări cuprinse între 10.000 şi 100.000 de euro per proiect şi sunt susţinute din granturi guvernamentale, la care se adaugă o contribuţie de 15% – contribuţie proprie. De asemenea, pentru proiectele cu valoare între 50.000 şi 75.000, contribuţia va fi de doar 20%, pentru cele cu valoare între 10.000 şi 50.000, va fi de 15%.
Societăţile nou înfiinţate de cetăţeni români repatriaţi care beneficiază de scutirea de la plata impozitului pentru profit sau cifra de afaceri până la atingerea unui plafon de 500.000 de euro, după depăşirea acestui prag se va aplica un impozit redus cuprins între 1 şi 3% – este modelul microîntreprinderilor, dar extins. De asemenea, scutirea pentru o perioadă de 2 ani pentru cei care nu depăşesc pragul de 500.000 de euro. Pentru societăţile menţionate care angajează persoane din categorii defavorizate, studenţi, şomeri, persoane din familii monoparentale sau persoane fără loc de muncă cu vârste între 18 şi 63 de ani se acordă facilităţi fiscale”, a arătat Rareş Bogdan.
Containere pentru transportul bunurilor personale ale românilor repatriați
O altă prevedere a proiectului stipulează că autoritățile centrale, împreună cu autoritățile locale și ONG-urile, vor oferi containere pentru transportul bunurilor personale ale românilor repatriați.
Costurile de transport vor fi acoperite integral de statul român în anumite condiții: pentru distanțe mai mari de 2.000 de km, autoritățile publice centrale vor suporta toate cheltuielile, iar pentru distanțe mai mici de 2.000 de km, statul va acoperi 50% din costuri.
„Guvernul României, prin hotărâre anuală, va aloca un număr de trei bilete dus-întors de călătorie gratuite, în funcţie de posibilităţile financiare ale anului respectiv, pentru cetăţenii români care se repatriază de la distanţe de peste 2.000 de km. Biletele de clasă economică – aerian sau feroviar – vor include şi costurile adiţionale necesare, precum taxele pentru bagajele de cală în cazul biletelor de avion, şi se vor folosi în exclusivitate pentru călătorii de întoarcere spre casă”, a adăugat Rareş Bogdan, explicând că este vorba de românii care au stat minimum un an în străinătate şi doresc să se întoarcă în România definitiv.
El a menționat că proiectul include și crearea programului „Prima casă din diaspora”. Acest program permite românilor care lucrează în străinătate să obțină credite ipotecare pentru achiziționarea de imobile, garantate de Fondul român de garantare a creditelor.
Statul român va subvenționa dobânda pentru orice sumă care depășește DAE, pe o perioadă de 30 de ani.
„Cetăţenii români care revin în România după o perioadă de cel puţin un an de rezidenţă în străinătate beneficiază de reducerea bazei de impozitare pentru impozitul pe venit, contribuţie de asigurări sociale – CAS şi contribuţie de asigurări sociale de sănătate – CASS aferente pentru o perioadă de trei ani; pentru primul an – scutire de 60%, pentru al doilea an – scutire de 45%, pentru al treilea an – scutire de 30%”, a adăugat liderul PNL.
El a explicat că persoanele care beneficiază de deduceri fiscale trebuie să fi locuit minimum trei ani în străinătate.
Proiectul oferă, de asemenea, facilități pentru absolvenții școlilor gimnaziale și liceelor românești din afară, care vor putea accesa liceele și universitățile din România.