Ministrul Sănătăţii, Vasile Cepoi, a afirmat că noul proiect de lege în domeniu prevede, printre altele, autonomia managerială şi financiară a spitalelor şi că medicii nu vor mai fi bugetari.
Cepoi a prezentat în faţa Comisiei pentru sănătate a Camerei Deputaţilor, o sinteză a proiectului de lege privind organizarea şi funcţionarea sistemului de sănătate din România.
Potrivit acestui proiect, spitalele nu vor mai fi instituţii bugetare, ele urmând a mai primi bani de la bugetul de stat doar pe programe.
"Spitalul este acum, din punct de vedere juridic, o instituţie publică bugetară. Prin noua lege, spitalul este o instituţie nebugetară, cu autonomie managerială şi financiară. Asta este diferenţa. Nu mai este bugetar. Nebugetar înseamnă că nu eşti supus legii salarizării, că nu eşti supus legilor care guvernează instituţiile publice", a explicat Cepoi.
Ministrul Sănătăţii a precizat că noua lege prevede ca medicii să încheie un contract cu spitalul, dar nu conform legii salarizării, ci conform Codului Muncii. ‘Dacă spitalul e nebugetar, şi medicii sunt nebugetari’, a adăugat Vasile Cepoi, care a menţionat că medicii îşi vor putea negocia salariul. Cepoi a precizat, însă, că raporturile spitalelor cu Ministerul Sănătăţii şi cu casele de asigurări nu se vor schimba.
"Spitalul este finanţat în continuare în aceleaşi condiţii ca şi acum. Adică în relaţii contractuale cu Casa pentru serviciile care se acordă asiguraţilor şi într-o relaţie contractuală cu direcţiile de sănătate publică sau cu Ministerul Sănătăţii pentru serviciile care se dau şi persoanelor neasigurate: programe de sănătate, urgenţe. Modul de utilizare a banilor şi libertatea de a lua deciziile la nivelul spitalului pentru a-şi îmbunătăţi activitatea se schimbă prin această autonomie", a susţinut ministrul Cepoi.
În ceea ce priveşte sursele de venituri ale spitalelor, el a afirmat că este posibilă orice activitate care poate să aducă venituri fără să afecteze calitatea serviciilor medicale şi funcţionalitatea spitalului, dar în general în această categorie sunt incluse servicii medicale, deoarece ‘nu poate spitalul să obţină venituri din activităţi de altă natură decât cele medicale’.
Sistemul public de asigurări, autonom faţă de cel privat
Cepoi a arătat că noul proiect de lege a sănătăţii aduce schimbări şi în domeniul asigurărilor propunându-se în acest sens ‘autonomia sistemului public de asigurări şi competiţia cu sistemul privat de asigurări, în funcţie de dorinţa fiecărui asigurat în parte’.
Ministrul Sănătăţii a subliniat că proiectul prevede şi reorganizarea caselor de asigurări de sănătate. ‘Reducerea numărului de case de asigurări are două efecte pozitive. Primul este că reducem nivelul structurilor administrative. Al doilea este că reducem riscul politizării şi creştem eficienţa acordării serviciilor medicale, deoarece ştim că acordarea serviciilor medicale se centrează în principal pe centrele universitare sau pe oraşele mari, care au structuri de asistenţă medicală performante. Şi atunci în aceste spitale vin pacienţi din judeţele limitrofe. Între 30% şi 40% din pacienţii acestor spitale vin din judeţele limitrofe. Fiind o coordonare regională poţi să eficientizezi acordarea serviciilor medicale spitaliceşti’, a susţinut Cepoi.