Infractorii condamnați pentru luare sau dare de mită și pentru trafic de influență nu vor beneficia de pensie specială – lege adoptată de Camera Deputaților
Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, în unanimitate, proiectul de lege care prevede că nu vor beneficia de pensie de serviciu militarii, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special, membrii Corpului diplomatic şi consular, judecătorii Curţii Constituţionale, personalul aeronautic civil navigant, membrii Curţii de Conturi, condamnaţi pentru infracţiuni de corupţie.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare completarea mai multor acte normative, în sensul instituirii unor prevederi potrivit cărora persoanele condamnate pentru infracţiuni de corupţie să nu beneficieze de pensie de serviciu.
„Nu beneficiază de pensia de serviciu personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, personalul de specialitate criminalistică şi personalul care ocupă funcţii auxiliare de specialitate criminalistică, precum şi tehnicienii criminalişti din cadrul parchetelor, care au fost condamnaţi definitiv pentru comiterea unei infracţiuni de corupţie dintre cele prevăzute la art. 289-291 din Codul penal (luarea de mită, darea de mită, traficul de influență), dacă infracţiunea a fost săvârşită în calitatea pentru care persoana beneficiază/ar putea beneficia de pensie de serviciu”, prevede textul adoptat.
De asemenea, „nu beneficiază de pensia de serviciu militarii, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special care au fost condamnaţi definitiv pentru comiterea unei infracţiuni de corupţie dintre cele prevăzute la art. 289-291 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, dacă infracţiunea a fost săvârşită în calitatea pentru care persoana beneficiază/ar putea beneficia de pensie de serviciu”.