Schimbări legislative fără precedent: Dispare comisionul pe contribuție și sunt stimulate investițiile în companii locale

La propunerea Autorității de Supraveghere Financiară(ASF), Guvernul României a adoptat o Ordonanță de Urgență (OUG), care aduce cele mai importante schimbări din istoria sistemului de pensii private, conform studiifinanciare.ro.

Iată, pe scurt, care sunt principalele modificări de legislație:

– stabilirea unor principii privind regulile de investire și privind modul de evaluare a activelor fondurilor și responsabilitatea administratorilor;

– stabilirea obligației administratorului de a deține permanent un nivel adecvat de lichiditate, a cărui valoare acoperă activitatea curentă pentru o perioadă de cel puțin 6 luni;

– introducerea unor prevederi privind cerințele pentru persoanele cu funcții-cheie și a unor prevederi exprese privind autorizarea acestor persoane; stabilirea atribuțiilor directorilor de investiții din cadrul administratorilor;

– stabilirea obligațiilor consiliului de a defini şi supraveghea implementarea mecanismelor de guvernanță care asigură gestionarea eficientă şi prudentă a unei organizații, inclusiv separarea sarcinilor în cadrul organizației şi prevenirea conflictelor de interese, într-un mod care promovează integritatea pieţei;

– segregarea atribuțiilor și responsabilităților diferitelor structuri de conducere, supraveghere și control, după caz, astfel încât să fie evitate eventualele conflicte de interes și să fie acordată autoritatea și independența necesară funcțiilor de control;

– stabilirea unui comision unic de administrare, perceput de administrator pentru prestarea activităților principale și a celor secundare/conexe;

– completarea cerințelor de raportare și transparență;

– stabilirea dreptului participanților și al beneficiarilor de a cere plata activului personal net sau a pensiei private ca fiind imprescriptibil;

– introducerea posibilității ca, în cazul declanșării procedurii de administrare specială, A.S.F. să poată desemna Fondul de Garantare a Drepturilor din Sistemul Pensii Private drept administrator special, în condițiile stabilite prin reglementări, pentru asigurarea unui nivel suplimentar de siguranță a sistemului de pensii private în cazul în care niciun alt administrator nu îndeplinește cerințele legale în acest sens;

– completarea și clarificarea regimului sancționatoriu.

„Vulnerabilitățile anumitor tipuri de investiții, combinate cu interconexiunea cu alte părți ale sectorului financiar, au impus o consolidare a sistemului de reglementare și supraveghere, tocmai pentru a spori reziliența și gestionarea cât mai atentă a riscului de lichiditate pentru fondurile care activează pe piața pensiilor private din România. Autoritatea acționează cu fermitate pentru a-și adapta acțiunile la provocările care apar într-o lume financiară volatilă, astfel încât prin deciziile asumate să protejăm cât mai bine participanții la fondurile de pensii private, să controlăm, să impunem respectarea legilor și să sprijinim dezvoltarea și administrarea corectă a fondurilor de pensii private atât în interesul participanților la aceste fonduri, dar și în interesul dezvoltării economiei autohtone. Fondurile de pensii private trebuie să joace un rol semnificativ și să devină un real motor financiar de dezvoltare a economiei naționale,” a declarat președintele Autorității de Supraveghere Financiară, Nicu Marcu, legat de schimbările legislative din sistemul de pensii private.