Așadar, statele din UE au aprobat vineri, 2 februarie, o legislaţie pentru reglementarea inteligenţei artificiale (AI). Potrivit preşedinţiei belgiene a Consiliului UE, decizia a fost luată la capătul unor negocieri intense.

Statele UE reglementează inteligența artificială (AI)

Textul a fost aprobat în unanimitate. Chiar și așa, unele state membre au emis preocupări, de care s-a ţinut cont în versiunea finală a textului. Printre statele care au emis preocupări se află Germania şi Franţa.

„Această „Lege AI” este o etapă fundamentală, care stabileşte primele reguli de pe planetă asupra inteligenţei artificiale, pentru a o face mai sigură şi respectuoasă faţă de drepturile omului”, a transmis preşedinţia belgiană.

Comisarul european Thierry Breton a transmis la rândul său un mesaj. Acesta a salutat o „reglementare istorică, o premieră mondială”.

inteligenta artificiala
SURSA FOTO: Dreamstime

Comisia Europeană a prezentat un prim proiect pentru inteligența artificială în aprilie 2021

Comisia Europeană a prezentat un prim proiect pentru inteligența artificială în aprilie 2021. Totuși, apariţia la sfârşitul anului 2022 a modelului lingvistic (LLM) ChatGPT a dat demersului o nouă dimensiune.

ChatGPT, realizat de compania americană OpenAI, are capacitatea să întocmească texte sau traduceri în câteva secunde.

Potrivit AFP, acest sistem, precum cele care pot crea sunete sau imagini, a dezvăluit publicului imensul potenţial al AI. Totuși, a scos la iveală şi riscurile sale.

În acest context, Franţa şi Germania au insistat ca legislaţia europeană să protejeze companiile start-up specializate în AI, pentru a fi create premisele apariţiei unor viitori „lideri europeni” în acest domeniu.

În cea priveşte inteligenţele artificiale generative, acelea care pot produce texte, sunete sau imagini la cerere, regulile vor fi impuse tuturor pentru asigurarea calităţii datelor utilizate în stabilirea algoritmilor şi pentru a verifica respectarea legislaţiei europene privind drepturile de autor, conform textului adoptat.

Mai mult, dezvoltatorii vor trebui să precizeze că sunetele, imaginile şi textele produse de AI sunt artificiale.

La rândul lor, sistemele considerate de „risc înalt” vor fi supuse unei serii de obligaţii. Este vorba despre cele din domenii sensibile precum infrastructurile critice, educaţia, resursele umane, ordinea publică etc.

Obligațiile vizează ca maşina să fie controlată uman, să fie întocmită o documentaţie tehnică sau să fie constituit un sistem de gestionare a riscurilor.