Decizia vine după ce a fost introdus un amendament prin care se interzice expunerea ţigărilor în magazine, amendament despre care Consiliul Concurenţei spune că este „neconcurenţial”.

După ce în urmă cu două săptămâni, Legea antifumat nr. 349 din 2012 a fost respinsă de deputaţi, astăzi propunerea legislativă care prevede interzicerea în totalitate a fumatului în spaţiile publice închise – restaurante, baruri, cafenele, etc. – reintră în discuții pentru aprobare în Camera Deputaţilor.

În urmă cu două săptămâni iniţiativa legislativă a fost scoasă de pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaților. Deputatul Mădălin Voicu afirma atunci că Legea antifumat ar trebui regândită şi că interzicerea fumatului este o formă de discriminare.