Fostul președinte Traian Băsescu s-a înfuriat peste măsură din cauza a ceea ce se discută în Senat, acolo unde se dezbate Legea carantinei.
„Ce vreți mai ridicol de atât?
În Senat s-a ajuns la ridicolul absolut, este mare dispută dacă internarea o stabilește un judecător sau un medic.
Mai rămâne să dăm judecătorilor, de la judecătorii și până la Curtea Supremă câte o parafă de medic.
Probabil unii vor susține și că un procuror trebuie să asiste controlul medical al pacientului.
Oare ne dăm seama la ce ridicol s-a ajuns în dezbaterea politică?
Singurul judecător al bolilor noastre este medicul!”, a comentat Traian Băsescu pe Facebook.
Imediat au început să curgă și comentariile.
„Am ajuns o țară umilită și batjocorită. Am ajuns noi populația României să ne fie frică să mai ieșim din case. A ajuns tineretul României să trăiască din amărâta de pensie a părinților, bunicilor. Nu au locuri de muncă. Vai de tine Românie, ți-ai dorit democrație”, a scris o doamnă. în timp ce un alt internaut a susținut că „Ce porcarii de discuții, nu mai zic de legi, niște aberații… Rămân fără cuvinte ce țară suntem, SF e puțin spus”.
Senatorii juriști au reluat luni dezbaterile pe proiectul de lege privind carantina, iar Ministerul Justiţiei a depus un punct de vedere în comisie referitor la carantinare şi izolare. La ședință participă și secretarul de stat Raed Arafat, care a spus că este nevoie de reglementări legislative pentru a putea lua măsuri în cazul pacienților asimptomatici care nu respectă izolarea. Arafat a citat un studiu făcut de Universitatea Yale, care arată că peste 50% din infecțiile cu coronavirus sunt transmise de asimptomatici.