Aceasta este legea care a împărțit România în două și a a declanșat un scandal imens. Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a venit cu explicații complete. Nu a ratat ocazia de a critica și PSD, mare adversar al legii carantinării.
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a intrat în contre cu cei de la PSD. Anunţul social-democraţilor referitor la votul asupra legii privind carantina şi izolarea reprezintă un „fals motiv”, spune ministrul. Mai mult, acesta, a precizat că explicaţii asupra proiectului au fost date în repetate rânduri.
„Cred că este un fals motiv. Noi am fost de fiecare dată de câte ori am fost invitaţi. Cel puţin am avut Ora ministrului, moţiune simplă, am dat explicaţii. Faptul că astăzi şi ieri şi acum două zile a fost prezent secretarul de stat Raed Arafat de la Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, din punct de vedere medical şi legislativ, cred că Parlamentul, prin Comisiile de specialitate, poate amenda această lege şi aduce la acel nivel legislativ care să nu confere unui pacient lipsirea de libertate.
Noi (…) am avut principii simple. Camera Deputaţilor a avut peste 800 de amendamente. A trecut la Senat şi aici s-a blocat. Cred că totuşi şi Camera şi Senatul ar trebui să ia nişte decizii, pentru că este vorba de sănătatea poporului român, nu de un moment politic în care trebuie să punctăm”, a transmis Nelu Tătaru.
Aspectele nelămurite din acest proiect
De partea cealaltă, Marcel Ciolacu, a pus condiții pentru votarea proiectului Guvernului. „Este nepermis să stăm de o lună de zile şi să aşteptăm în ultimul moment să venim cu o lege la Parlament, când lucrurile erau foarte clare, restrângerile de drepturi şi libertăţi nu se pot face decât prin lege, în Parlament. Legea înaintată de către Guvernul Orban este o lege proastă, aşa cum a fost prezentată, atât în Camera Deputaţilor, iar acum, în Senat, Senatul fiind forul decizional.
Am încercat la Camera Deputaţilor să avem, cu ONG-urile, un punct de vedere transparent asupra legii, o să continuăm la Senat dezbaterile, atât cu CSM, cât şi cu organizaţiile care luptă pentru drepturi şi libertăţi. Nu putem accepta această lege şi nu putem vota această lege. (…) Legea, cum a fost înaintată de către Guvern către Parlament, nu a avut avizul Ministerului Justiţiei.
Nu se va vota legea în Senat până când primul ministru şi ministrul Sănătăţii nu vor veni să lămurească toate aspectele în discuţie, în acest moment. Am vorbit cu colegii mei în Comitetul Executiv, marea majoritate având acest punct de vedere”, a declarat Marcel Ciolacu.
Sursă foto: INQUAM/Octav Ganea