„Vorbiţi despre faptul că deschidem piaţa pentru operatori străini. Exclus. Aşa cum ştim că sunt astăzi criteriile de acces la profesia de transportator în România, aceştia toţi trebuie să aibă domiciliul fiscal pe teritoriul României, în conformitate cu reglementările româneşti şi internaţionale”, le-a spus marţi Şova transportatorilor, prezenţi la dezbaterea publică pe marginea respectivului proiect de ordin de ministru.
„UBER are sediul în România?”, a fost una dintre întrebările venite din sală.
„UBER nu face transport interjudeţean, curse regulate de pasageri”, a răspuns Şova.
„Dar Flexibus face?”, a venit o altă întrebare, la care ministrul nu a răspuns.
La rândul lor, transportatorii au atras atenţia ministrului de resort că un astfel de ordin nu a fost prevăzut în programul de guvernare şi au acuzat faptul că prin aplicarea acestui proiect se distruge capitalul românesc din domeniul transporturilor rutiere regulate de pasageri şi se va face loc multinaţionalelor şi operatorilor străini.
La sfârşitul dezbaterii, după ce a ascultat intervenţiile transportatorilor înscrişi la cuvânt, Lucian Şova a încercat să răspundă fiecărei probleme ridicate, fiind însă întrerupt de mai multe ori de cei din sală.
Astfel, ministrul a admis că este de acord cu cerinţele transportatorilor privind vechimea.
„Un transportator care face transport regulat de pasageri pe un anumit traseu să poată să fie punctat la fel ca oricare alt transportator care are vechime în domeniul transporturilor. Pot fi de acord cu acest lucru. Vechimea pe traseu constituie exclusivitate. Experienţa similară este un aspect despre care aţi vorbit şi sunt gata să îl luăm în calcul. Experienţa similară înseamnă mai mult decât dacă ai construit autostrada de la Constanţa la Bucureşti. Experienţa similară înseamnă activităţi asemănătoare. Dacă aţi adus în discuţie construcţia de autostrăzi atunci şi transportul de pasageri înseamnă de oriunde oriunde, nu numai pe acel traseu. S-a vorbit despre prelungirea programului de transport. Vreau să fac următoarea afirmaţie. Atunci când aţi ridicat problema unui studiu de mobilitate, este adevărat, nu există un studiu de mobilitate, însă acest studiu de mobilitate nu există nici pentru susţinerea prelungirii valabilităţii licenţelor nici pentru o nouă alocare. Pe de altă parte, atâta timp cât dumneavoastră susţineţi ca fiind viabilă prelungirea licenţelor de execuţie înseamnă că dumneavoastră credeţi în acest program de transport. Nu am propus prin proiectul de reglementare modificări la actualul program de transport pasageri prin curse regulate”, a spus şeful de la Transporturi.
De asemenea, Şova a afirmat că este de acord cu liberalizarea activităţii de servicii de autogară şi alte servicii conexe în măsura în care vor exista solicitări fie din partea autorităţilor publice, fie de la investitori privaţi.
„Dar e liberă şi acum!”, i-au strigat transportatorii.
„Am credinţa că, aşa cum aţi ridicat dumneavoastră problema, atunci când vor fi mai mulţi transportatori care să facă acelaşi traseu, cu siguranţă va exista piaţă şi pentru dezvoltarea de autogări pentru că ştiţi foarte bine că astăzi într-o proporţie covârşitoare operatorii care efectuează transport regulat de pasageri au şi autogări. Şi este foarte bine, dar acest lucru nu va constitui niciodată o piedică în vederea dezvoltării altor activităţi de transport regulat de pasageri. Să fiţi siguri că, având în vedere că această activitate este liberă, piaţa se va adapta nevoii transportatorilor. Astăzi, având în vedere că este vorba despre exclusivitate, este clar, este matematic precis că dacă un singur transportator efectuează un transport şi acesta şi-a făcut propria autogară nu există nicio raţiune economică în piaţă ca un alt investitor să construiască o altă autogară pentru care sigur nu va fi client”, le-a replicat oficialul MT.
În ceea ce priveşte achiziţia de autobuze noi, ministrul a susţinut că proiectul de ordin nu vizează acest lucru.
„S-a ridicat problema privind achiziţia de autobuze noi. Având în vedere textul pe care vi l-am propus, acesta nu vizează ca o condiţionalitate achiziţia de autobuze noi. Cred că la precedentele proceduri de atribuire putem vorbi despre faptul că fiecare atribuire care a avut loc în decursul timpului întotdeauna a generat o investiţie forţată de către autorităţi în achiziţia de autobuze noi. Acest lucru nu este vizat cu acest proiect de act normativ. Aţi întrebat de ce s-au scos certificatele fiscale, certificatele de confort. În conformitate cu prevederile legale trebuie să luăm act toţi de un lucru. Orice firmă care a fost autorizată să îşi desfăşoare activitatea azi trebuie să aibă acces la această piaţă sau la orice piaţă. Certificatul fiscal sau alte certificate sunt avute în vedere atunci când e vorba de o achiziţie publică de servicii plătită din bani publici. Aşa cum am spus de la început, activitatea de transport despre care vorbim noi este o activitate comercială, nu este susţinută din bani publici şi doar acolo unde va fi nevoie să se aplice prevederile Regulamentului 1370 vor trebui să se aplice pentru a dezvolta un serviciu public subvenţionat. Atâta timp cât această piaţă, aşa cum este ea, funcţionează nu este cazul ca o autoritate publică să introducă condiţionalităţi în plus. Acestea sunt în responsabilitatea altor organisme”, a precizat Lucian Şova.
Întrebat insistent cine a venit cu acest proiect de ordin, Şova a răspuns: „Acest ordin de ministru este propus de Ministerul Transporturilor. Această instituţie nu este personalizată în afară de persoana mea, ministrul Transporturilor”.
„Eu recunosc că (ordinul – n. r.) este perfectibil şi aşa cum am început voi încheia spunând că în viziunea pe care Consiliul Concurenţei a asumat-o, dar în care cred şi eu, mai bine decât ceea ce am propus poate fi doar liberul acces la piaţă, alocarea licenţelor în funcţie de solicitarea fiecărui operator şi asumarea gradului de confort şi cu toate celelalte activităţi”, le-a mai spus ministrul transportatorilor înainte de a părăsi sala, după multe întreruperi.
În timp ce ministrul ieşea din sala de şedinţă, transportatorii – membri ai COTAR şi FORT – îl huiduiau şi îi strigau „Demisia!”, cerându-i totodată să retragă ordinul, în caz contrar urmând să se oprească activitatea de transport interjudeţean regulat de pasageri. AGERPRES