Oamenii care l-au așteptat pe Marcel Ciolacu în fața sediului filialei din Iași a PSD și-au exprimat nemulțumire și au subliniat că românii nu-și doresc să fie „sub control”.
Marcel Ciolacu a ascultat nemulțumirile oamenilor
Una dintre persoanele care l-a așteptat pe Ciolacu a scos în evidență faptul că poporul român nu-și dorește legi care să fie împotriva lui.
„Vreau să vă spun în felul următor: poporul român nu vrea să daţi legi împotriva poporului român. Nu mai ascultaţi toate directivele de la UE, de la Guvern, de la americani. Noi suntem suntem o ţară în care ne putem gospodări şi coordona singuri. Nu vrem Legea 144, Legea 47, HG-ul ăla sau OG-ul, sau cum se mai cheamă, 237. Vedeţi câţi copii ai românilor sunt luaţi?”, i-a transmis o persoană liderului PSD.
„Nu votăm nicio lege”, a răspuns Marcel Ciolacu.
Nemulțumirile cetățenilor nu s-au terminat aici
Totuși, nemulțumirile cetățenilor nu s-au terminat aici. Aceștia i-au cerut lui Ciolacu să se opună introducerii portofelului digital.
„Portofelul digital. Sunt bătrâni care nu se pricep. Nu e vorba numai de bătrâni, dar nu vreau ca datele mele personale să fie trecute într-un card şi nu vreau să fim sub control”, i-a cerut o femeie lui Marcel Ciolacu.
Drept replică, liderul PSD a întrebat-o dacă are buletin.
„Păi am buletin şi tocmai de aia nu vreau portofel digital. Ce-mi trebuie mie? Noi ne informăm, domnule Ciolacu, că nu suntem proşti”, a subliniat femeia.
În acest context, președintele PSD i-a garantat că nu îi va fura nimeni identitatea.
Românii nu vor oraşul de 15 minute
Aceeaşi persoană i-a spus liderului social-democrat şi de „oraşul de 15 minute” şi obligativitatea vaccinurilor.
„Nu vrem aşa ceva!”, a spus femeia.
De asemenea, persoanele adunate în faţa sediului PSD s-au arătat nemulţumite şi de Legile Educaţiei.
Marcel Ciolacu a fost abordat şi de membri ai PSD Iaşi, care şi-au exprimat nemulţumirea că nu sunt primiţi la reuniunea de partid, eveniment care s-a ţinut în spatele uşilor închise la sediul filialei.
Amintim că Marcel Ciolacu s-a aflat în aceste zile în judeţul Neamţ. Totodată, acesta a participat sâmbătă la o întâlnire cu primarii PSD din judeţul Iaşi.