Legea care aruncă în aer pensiile din România! Anunțul făcut în direct la TV: E cât se poate de confuză

talon de pensii

Sursă: Capital

Fostul președinte al Curții Constituționale, Augustin Zegrean, a vorbit joi despre legea pensiilor speciale și aceea privind cumulul pensie cu salariul, care, în opinia sa, ar trebui declarate neconstituționale. Ambele legi au fost contestate de Curtea Supremă la CCR, la o zi după ce acestea au trecut de Parlament.

Din lege nu se înțelege mai nimic

Augustin Zegrean a detaliat, punctând că legea pensiilor speciale nu a urmat principiul separației puterilor în stat și este foarte confuză. El argumentează, spunând că puterea legislativă nu ar trebui să stabilească condițiile de viață ale judecătorilor.

„Îmi asum riscul să mă înjurați cu toții … Gândiți-vă că această contestație la CCR a fost făcută de 87 de judecători de la Înalta Curte. Dacă acești 87 de judecători de la Înalta Curte au făcut o sesizare doar ca să se afle în treabă, înseamnă că-i vai și amar de țara asta. Eu cred că ce spun ei acolo au dreptate. Am citit comunicatul de presă, n-am citit toată motivarea, dar am văzut pe ce axează și acolo, dacă Curtea va judeca corect și sper că o face, de obicei dau decizii înțelepte, vor trebui să trimită legea înapoi la Parlament.

Vă dau un exemplu simplu: prima cameră sesizată trebuie să fie Camera Deputaților și camera decizională trebuie să fie Senatul. Au făcut invers. Pe procedură e un exemplu, dar sunt și altele. E încălcat principiul separației puterilor în stat: nu poți tu, puterea legislativă, să stabilești ce vrei tu despre viața judecătorilor. Nici asta nu se poate”, a declarat fostul președinte CCR.

Acesta a mai spus că din legea în cauză nu se înțelege mai nimic: „Articolul 1 alineatul 5 din Constituție spune că în România respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor e obligatorie. Noi avem o lege care vorbește despre tehnica legislativă. (…)

Legea trebuie să fie previzibilă, predictibilă, să fie clară, să fie pe înțelesul tuturor. Această lege – eu am citit legea, nu știu dacă dumneavoastră ați făcut efortul, nu cred că merită – e cât se poate de confuză. Eu nu știu când vor intra în vigoare, nu pot să înțeleg de acolo cum se va calcula pensia. Nu e vorba numai de judecători, e vorba și de militari, navigatori, personalul navigant, personalul diplomatic, Curtea de Conturi”, a declarat Zegrean la B1TV.

Legea cumulului pensiei cu salariul, discriminatorie

În ceea ce privește cumulul pensiei cu salariul, fostul președinte CCR spune că este discriminatorie și face referire la declarațiile liderului PSD, Marcel Ciolacu, actual premier.

„Articolul 16 din Constituție spune că suntem egali în fața legii, fără privilegii și fără discriminare. (…) Unii au fost lăsați să facă cumulul pensiei cu salariul. De exemplu, președintele Camerei a spus că nu poate să interzică guvernatorului și celor de la BNR că mâine nu mai avem cine să conducă BNR. Adică unii pot, alții nu pot. Nu poți să spui că ăia au voie, ăia n-au voie”, mai spune Augustin Zegrean.

Marcel Ciolacu a apărat, după votul din Camera Deputaţilor privind interzicerea cumulului pensie-salariu, acest beneficiu pentru anumite categorii de persoane.

„Există nişte oameni aleşi de Parlament în anumite mandate. Dacă vrem să decapităm astăzi BNR şi toate instituţiile din subordinea Parlamentului pentru că aşa avem noi chef şi să luăm un drept unor oameni, greşim fundamental. Cred că rostul nostru e să aduce echilibru şi respect”, spunea Marcel Ciolacu.