Vă explicăm chiar aici despre ce este vorba, cu o mențiune foarte importantă: legea este în vigoare, este de sorginte europeană, și, la adăpostul ei, astfel de țepe pot fi date cu succes în continuare. Ca să mai îndulcim tonul, această lege lasă loc de diverse ”balcanisme” ce pavează drumul spre noi și noi țepe.

Este vorba despre legea 237/2015 privind autorizarea și supravegherea activității de asigurare și reasigurare, în care sunt cuprinse întocmai și prevederile Directivei 2009/138/CE denumită și Directiva Solvency II, directivă adoptată și de România.

Aceasta avea să devină „Biblia” asigurărilor și singura lege care se aplică pentru autorizarea societăților de asigurare și apoi supravegherea lor în ceea ce privește capacitatea de a își achita daunele (solvabilitate, lichiditate).

Ei, exact aceste precizări legale permit ca societățile de asigurare să intre pe un traseu pe care pot evolua nestingheriet dacă au intenții neortodoxe, ocolind jaloanele care ar trebui să le împiedice să ne tragă țepe naționale.

De la control la raportare

Astfel, legea 237/2015 spune că, în loc de obligativitatea anterioară de a acoperi prin rezerve obligațiile, se iau acum în considerare, în primul rând, trei indicatori sintetici, adică cerința minimă de capital (MCR), cerința de capital de solvabilitate (SCR) și coeficientul de lichiditate.

Din perspectiva cifrelor, principala obligație a unei societăți de asigurări devine aceea de a deține fondurile necesare acoperirii indicatorilor de mai sus.

Spre deosebire de legislația anterioară, firmele de asigurare își stabilesc singure nivelul MCR și SCR necesare pentru a acoperi obligațiile, conform unei proceduri aprobate anterior de ASF.

Așa se face că, de la un sistem de supraveghere bazat, în principal, pe control la fața locului se trece la un sistem bazat pe raportări, ceea ce permite asigurătorilor de rea credință (cum a fost și City Insurance) să își prelungească activitatea în afara normelor, până când ASF are primele indicii și trece la propriile calcule privind cei doi indicatori.

Legea 37/2015 mai spune că un asigurător își pierde autorizația de funcționare atunci când nu poate acoperi cu active necesarul de capital minim timp de mai mult de trei luni. Pe de altă parte, însă, nicăieri în legea 237/2015 (sau în Directiva Solvency II) nu mai apare vreo restricție în ceea ce privește locul sau natura activelor cu care sunt acoperite aceste cerințe.

Astfel, se pot folosi, de exemplu, bonduri emise de anumite state ori companii și depozitate în locații din afara țării sau, cum a fost cazul la City Insurance, în depozite în bănci din afara țării.

Surse pe care le-am consultat ne-au arătat că ASF a încercat, inclusiv prin discuții cu organisme europene din domeniu, să oblige City Insurance să aducă respectivele lichidități în țară, însă nu a găsit în legislația Solvency II nicio prevedere care să îi permită acest lucru. A reușit parțial să impună o astfel de obligație, moment în care s-a și descoperit frauda, abia când a forțat City Insurance să facă o majorare de capital depre care am scris mai sus.

Mai mult, legislația actuală nu mai impune limitări nici în ceea ce privește procentul din rezerve care poate fi cedat în reasigurare și nici în ceea ce privește locul unde este stabilit reasigurătorul. Anterior, maxim 40% din rezerve puteau fi cedate către reasigurători din afara țării. Fără aceste limite, City Insurance a putut duce 85% din primele pe care le încasa pe RCA în diverse paradisuri fiscale, cu ajutorul unor reasigurători obscuri, dar cotați cu rating bun de societățile agreate, cum ar fi Standard & Poor’s, A M Best, Moody’s, Fitch.

Ducând gradul de reasigurare la 85%, City reușea în primul rând să arate că are o solvabilitate bună (pentru că reasigurătorii își asumau 85% din plata daunelor), dar și să scoată bani din țară către vehicule greu de controlat.

Deși legea îi pune, iată, câteva piedici serioase, poate că ASF va găsi alte modalități de a depista cât mai devreme o nouă țeapă din lumea asigurărilor, în așa fel încât să nu acoperim financiar, la nesfârșit, găurile din care alții și-au umplut conturi peste conturi…

Se ia urma lichidităților

O primă măsură luată de ASF pentru a putea acționa mai din timp în cazul societăților cu probleme a fost luată imediat înainte de falimentul City Insurance, lucru care chiar a ajutat la descoperirea găurilor reale de acolo. Este vorba despre modificarea normelor privind lichiditatea. Din calculul indicatorului de lichiditate a fost exclusă reasigurarea.

Adică, pentru a acoperi necesarul de lichiditate, firmele sunt obligate să vină cu bani pe care să îi țină în bănci din România. Așa a început procedura la City, societate care a fost forțată să aducă niște sute de milioane ca să acopere lichiditatea.

Sigur, lichiditatea nu acoperă toate daunele, dar e un activ. Din acest motiv au și rămas peste 100 de milioane de lei în conturile City, la faliment. Mult mai mult decât la ASTRA sau Carpatica.