Din această lună a intrat în vigoare noua legea a muntelui, care prevede valorificarea resurselor din zonele montane, conservarea peisajului şi a biodiversităţii şi dezvoltarea activităţilor economice specifice. Legea prevede sprijin financiar şi material pentru cei care aleg să-şi organizeze gospodăriile sau să profeseze în aceste zone.
Pe baza legii intră în vigoare programul de încurajare a activităţilor din zona montană, pentru care se alocă un miliard de euro pe o perioadă de 10 ani de la bugetul de stat. Banii vor reveni sub formă de subvenţii şi ajutoare acordate fermierilor, dar şi medicilor şi profesorilor care decid să-şi desfăşoare activitatea în zonă. Familiile tinere de agricultori de munte care îşi intemeiază gospodării şi cresc animale vor fi scutite timp de 5 ani de impozitul agricol pe venitul realizat, iar apoi vor plăti doar jumătate din acesta.
Documentul legislativ mai prevede că specialiştii agricoli, medicii şi profesorii în vârstă de până la 35 de ani care se stabilesc în comune sau sate montane aflate la peste 20 de kilometri distanţă de un oraş beneficiază de o primă de instalare echivalentă cu un salariu de bază şi de sprijin financiar pentru cumpărarea şi construirea de locuinţe. O primă similară primesc şi învăţătorii care aleg să profeseze în sate sau cătune montane izolate. Cei care îşi desfăşoară activitatea la munte vor fi despăgubiţi pentru stricăciunile produse de animalele sălbatice, primesc gratuit lemne pentru foc, dar şi pentru construirea de adăposturi şi anexe gospodăreşti.
Legea aduce reglementări şi în privinţa pensiunilor agroturistice, unde hrana destinată turiştilor sub formă de produse proaspete sau procesate trebuie să provină din gospodăria proprie sau de la alte ferme din zonă. Totodată, autorităţile Administraţiei Publice Locale vor asigura anual o cantitate de lemn pentru practicarea unor meşteşuguri tradiţionale.RADOR